Saturday , April 27 2024

Udrea şi Boagiu acuză USL că lansează "intoxicări" potrivit cărora ele ar pleca din PDL

Liderii PDL Elena Udrea şi Anca Boagiu acuză USL că lansează “intoxicări” despre plecarea lor din PDL, ele precizând că nu doresc să părăseacă formaţiunea şi că atmosfera în partid este liniştită, iar toată lumea este concentrată pe pregătirea campaniei electorale pentru locale.
“Dezmint categoric zvonurile apărute în presă privind o plecare a mea din PDL. Sunt simple jocuri făcute de USL. Partidul este unit şi decis să câştige următoarele două serii de alegeri la care va participa. Şi sunt convinsă că ne vom atinge ţinta”, scrie Udrea, potrivit unui comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.
La rândul ei, Boagiu acuză “intoxicări ale USL”.
“Informaţiile privind o posibilă plecare a mea din PDL sunt intoxicări ale USL. Nu s-a pus şi nici nu se va pune problema plecării mele din partid. Atmosfera în partid este liniştită, toată lumea este foarte concentrată pe pregătirea campaniei electorale privind alegerile locale”, susţine Boagiu.
Precizările survin unor informaţii apărute în presa centrală, marţi seară, privind plecarea celor două din PDL.
Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că va candida ca membru PNL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin, din partea USL.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …