Saturday , May 4 2024

Sub limita umanului: Judecatorul Mustata a cerut spaga de la familia unui copil ucis intr-un accident, ca sa-i acorde despagubiri

stan-mustata

Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, a ajuns să facă lucruri inumane de dragul banilor. Acesta a cerut şpagă de la familia unui copil ucis într-un accident de circulaţie pentru a le acorda daune morale mai mari în proces, după cum reiese din interceptările realizate de anchetatori.
Judecătorul Stan Mustaţă nu voia să acorde despăgubiri rudelor adolescentului de 15 ani mort într-un accident de maşină dacă aceştia nu l-ar fi plătit. Aşa reiese din stenogramele realizate după interceptarea dicuţiilor telefonice ale magistratului, aflate la dosarul în care este arestat preventiv pentru 29 de zile.
Stan Mustaţă, cu ajutorul grefierei, identifica dosare în care putea să ceară mită, iar apoi mergea la complicii săi într-un apartament din Colentina şi îi trimitea la părţile de la care ar fi putut scoate bani.
Aşa se face că într-un dosar de ucidere din culpă, în care victimă era un copil de 15 ani, părinţilor acestuia li s-au cerut bani pentru a beneficia de despăgubiri mai consistente. Stan Mustaţă le-a spus intermediarilor să meargă la familia victimei şi să le ceară mită ca despăgubirile să fie mai consistente decât cele acordate de instanţa de fond.
“A omorât un copil de 15 ani. Şi am zis: «Aoleou, mânca-ţi-aş gura! Cu maşină, ăsta. Şi le-a dat la ăştia doar vreo 70.000, la părinţi, şi vreo 30.000 la fraţi şi la surori. La toţi ăştia». O să te duci la ei să zici: «Bă, daţi-l în … (cuvânt obscen) … mea pe cheliosu’ (…). Îi dau dublu, mă, are 21, îi dăm 50… Câte 50.000 de euro la fiecare …(cuvânt obscen)… mea»”, spunea Mustaţă într-o discuţie interceptată de anchetatori.
Judecătorul Stan Mustaţă, practici de tip mafiot. Cum îşi trimitea “prietenii” să-i negocieze mita
Judecătorul Stan Mustaţă le dădea interlopilor bileţele cu numele celor pe care îi putea favoriza în instanţă. Interlopii mergeau apoi şi negociau mita în numele magistratului, potrivit unor surse juridice citate de România TV. Procurorii DNA au suspiciuni că Mihai Stoica şi Dan Voiculescu s-ar număra printre favorizaţii judecătorului. Întregul dosar a plecat de la denunţul unui om politic.
 
 

Vezi si

Vreme în general frumoasă în ultima lună de primăvară 

Administrația Națională de Meteorologie anunță că va fi vreme frumoasă în România în ultima lună …