Monday , April 29 2024

Sfântul Sinod al BOR a proclamat 2023 Anul omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ÎPS Daniel, transmite într-un comunicat de presă că Sfântul Sinod a proclamat anul 2023 drept Anul omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice şi Anul comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti. ”Gradul de civilizaţie al unui popor se vede în grija pe care acesta o manifestă pentru bătrâni”, spune Patriarhul Daniel.

”Gradul de civilizaţie al unui popor se vede în grija pe care acesta o manifestă pentru bătrâni, pentru copii şi pentru cei aflaţi în nevoi, care nu se pot ajuta singuri. Liturghia şi filantropia sunt indiciul unei adevărate vitalităţi duhovniceşti a unei comunităţi creştine. În acest sens, nu putem sta impasibili la starea de abandon social şi la dezinteresul faţă de bătrâni, pe care le constatăm, de prea multe ori, din păcate, în societatea de astăzi.

Din nefericire, sunt foarte mulţi bătrâni care, din diferite motive, trăiesc în multă însingurare, în izolare de comunitate, simţindu-se cumva nefolositori acesteia. Mai mult, traumatizaţi de propria îmbătrânire, ajung la deznădejde şi la respingerea ajutorului din partea tinerilor. De aceea, Biserica este chemată să-şi întărească programul pastoral cu privire la persoanele vârstnice, să gândească noi forme şi metode pastorale actuale, apropiindu-se mai mult de nevoile şi aşteptările bătrânilor, dar şi la creşterea şi educarea tinerilor spre a nu marginaliza persoanele vârstnice, a nu le abandona şi izola în centre de asistenţă, deoarece tinerii şi persoanele în vârstă au nevoie unii de ceilalţi: bătrânii au nevoie de o mângâiere şi de un cuvânt de îmbărbătare, iar tinerii au nevoie de înţelepciunea, răbdarea şi puterea de rugăciune a bătrânilor”, precizează Patriarhul în comunicatul Bisericii Ortodoxe Române.

BOR dă exemplul Centrului de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie, unde, anual, peste 500 bolnavi şi vârstnici primesc găzduire, îngrijire medicală şi consiliere spirituală şi psihologică.

”Suntem încredinţaţi că această lucrare misionară a Bisericii va spori în toată ţara şi în comunităţile ortodoxe româneşti din străinătate, prin acţiuni multiple de ajutorare a persoanelor vârstnice. Este demn de remarcat că, în prezent, la nivelul Patriarhiei Române, funcţionează 21 de centre de zi, 54 de aşezăminte rezidenţiale şi 52 de servicii de îngrijire la domiciliu, toate destinate persoanelor vârstnice”, se mai precizează în comunicat.

Vezi si

Codul silvic, adoptat de Senat

Senatul a adoptat, luni, cu numeroase amendamente, proiectul de lege privind Codul silvic, iniţiat de …