Saturday , April 27 2024

„România educată”. Liceele vor putea organiza admitere, iar Bacalaureatul va fi examen unic, asemănător testelor PISA

Proiectul „România Educată” va fi aprobat săptămâna viitoare în Guvern prin memorandum, după ultimele consultări pe care președintele Klaus Iohannis le are în această săptămână cu societatea civilă și decidenții politici. Digi 24 explică faptul că proiectul propune mai multe modificări în sistemul de educație, printre cele mai importante fiind posibilitatea liceelor de a introduce un examen de admitere care va fi susținut înaintea Evaluării Naționale, examen de Bacalaureat unic bazat pe competențe minime (asemănător testelor PISA), posibilitatea elevilor de a trece de la un liceul profesional la unul teoretic sau vocațional, în baza unui examen.

Potrivit unei sinteze consultate de Digi24.ro, principala modificare adusă sistemului de educație vizează învățământul liceal, unde vor exista trei rute – teoretic, profesional și vocațional – cu aceeași durată (4 ani), absolvenții lor putând intra direct în examenul de bacalaureat, iar transferul/tranzițiile posibile între acestea se pot realiza anual, în baza unui examen. La nivelul liceelor profesionale, autoritățile speră la o colaborare strânsă cu mediul privat, pentru o mai bună incluziunie pe piața muncii a elevilor care termină un liceu profesional sau tehnologic.

„Vrem să împingem copiii cât mai mult spre ruta educațională sau vocațională care să îi ducă spre o carieră”, a declarat consilierul prezidențial Ligia Deca.

Un alt element de noutate este posibilitatea liceelor de a organiza examene de admitere. Examenul ar urma să fie organizat înainte de evaluarea națională, iar locurile neocupate în urma examenului de admitere vor fi ocupate prin repartizarea elevilor în ordinea mediilor de la Evaluarea Națională,

O întrebare la care încă autoritățile nu au un răspuns este dacă nota la Evaluarea Națională va mai conta, în cazul în care elevul a luat deja examenul de admitere la liceu. De asemenea, nu este clar dacă mediile din gimnaziu vor fi luate în calcul pentru admiterea la liceul. „Va fi decizia liceelor dacă vor ține cont de ele”, spune Ligia Deca.

Bacalaureatul „evaluează competențe și urmărește un profil național pe care toți absolvenții de liceu trebuie să îl dețină, indiferent de rută. Accentul se pune pe competențe reale. În urma promovării acestuia, tinerii vor putea accesa programe de studii universitare”, se arată în document. Examenul de Bacalaureat va fi format din testări transdisciplinare și ar putea fi asemănător testelor PISA. Acesta va putea fi susținut și de elevii de la școlile profesionale sau liceele tehnologice.

Proiectul mai prevede și înființarea de Colegii universitare la care admiterea să se facă fără Bacalaureat, iar absolvenții acestor colegii vor obține o diplomă de calificare de nivel 5, echivalentă diplomelor obținute în școlile postliceale.

În clasele I-IV evaluarea la clasă se va face prin calificative, iar evaluarile anuale vor fi axate pe competențe cheie și vor include și un raport din partea consilierului școlar.

La clasele V-VIII evaluarea curentă la clasă se va face prin note, iar tezele de final de an vor fi cu subiect unic, la care se adaugă și raportul din partea consilierului școlar.

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …