Sunday , April 28 2024

Român împușcat la Roma de proprietarul casei în care locuia

Un român în vârstă de 41 de ani a fost împușcat de proprietarul casei unde stătea în chirie, în Italia. Totul după ce el ar fi făcut mai multe remarci nepotrivite la adresa soției italianului.

Întâmplarea a avut loc sâmbătă, 28 octombrie. Bărbatul locuia într-o anexă a casei italianului în vârstă de 71 de ani. În weekend, românul s-a îmbătat și, după ce a ajuns acasă, el ar fi început să facă remarci nepotrivite la adresa soției proprietarului. Bărbatul locuia în imobilul respectiv de câțiva ani și plătea regulat chiria, însă, în ultima vreme, între cei doi ar fi apărut mai multe conflicte din cauza obiceiului românului de a consuma alcool.

Indignat de limbajul lui, bărbatul de 71 de ani a scos arma și a tras spre chiriașul său, conform Corriere della Sera. Speriați de împușcătură, vecinii au chemat de urgență o ambulanță la domiciliul italianului. Românul a fost transportat de urgență la spitalul Policlinico di Tor Vergata, din Roma. Din fericire, individul se află în afara oricărui pericol.

Proprietarul a fost reținut și a fost acuzat de vătămare corporală gravă. Poliția continuă să investigheze întregul eveniment pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat și pentru a decide pașii următori în cadrul procedurilor judiciare.

Vezi si

Poșta Română a început sâmbătă distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai

Compania Poşta Română anunță că sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor …