Friday , April 26 2024

Restricții noi în Zakynthos și Creta: carantină de noapte, întâlniri cu cel mult 20 de oameni și muzica interzisă peste tot. Amenzi uriașe

Grecia impune carantină de noapte și interzice complet muzica în baruri și restaurante, în două dintre cele mai populare insule în rândul turiștilor, Zakynthos și Creta, aflate pe lista roșie. Restricțiile vor intra în vigoare de vineri și vor fi valabile până pe 13 august, scrie The Guardian, citat de Digi24.

Începând de vineri, insula Zakynthos și orașul Chania din Creta sunt vizate de noi reguli menite să oprească răspândirea coronavirusului.

La mai puţin de o săptămână după ridicarea acestei restricţii în insula Mykonos, Secretariatul General pentru Protecția Civilă a anunțat joi că circulația publică în cele două regiuni va fi interzisă între orele 01:00 și 06:00, cu excepția situațiilor de urgență medicală și cele legate de locul de muncă. Totodată, în cele două insule muzica va fi complet interzisă în baruri, restaurante și cafenele pentru a preveni astfel supraaglomerarea.

Petrecerile și întâlnirile cu mai mult de 20 de persoane, sunt, de asemenea, interzise, atât în mediul privat, cât și în public. Amenzile pentru încălcarea acestei restricții pornesc de la 50.000 de euro și pot ajunge la 200.000 de euro, potrivit Ekathimerini.

Interdicţia de circulaţie nocturnă a fost în vigoare în toată Grecia o jumătate de an, până pe 28 iunie, cu excepţia insulei Mykonos, unde din cauza înrăutăţirii situaţiei epidemiologice a fost aplicată între 17 şi 26 iulie.

Decizia de a introduce astfel de restricții în mijlocul sezonului turistic a venit la recomandarea experților în sănătate, după ce ambele regiuni au intrat în categoria de risc 4, adică în zona roșie.

Potrivit cifrelor oficiale, numărul cazurilor de Covid-19 a crescut cu 69% în Zakynthos și 54% în Chania în ultima săptămână. Grecia a înregistrat miercuri 2.856 de noi cazuri de COVID-19 şi 16 decese asociate acestei boli. Circa 57% din populaţia acestei ţări a fost vaccinată cel puţin cu o doză şi 52% cu schema completă.

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …