Friday , April 26 2024

Protocol PSD-UNPR: Guvernul Ponta va fi votat de UNPR

Liderul UNPR Gabriel Oprea și președintele PSD Victor Ponta au anunțat miercuri că cele două formațiuni s-au înțeles pentru semnarea unui protocol de susținere parlamentară, astfel încât în schimbul votului pentru Cabinetul USL să fie votată de către social-democrați legea taxării marilor averi.
Victor Ponta şi Gabriel Oprea au semnat protocolul, care are cinci puncte. Este vorba despre votul UNPR pentru învestirea Guvernului Ponta şi de colaborare între grupurile parlamentare ale PSD şi UNPR, potrivit Mediafax.
Celelalte puncte ale protocolului prevăd: instituirea taxei de solidaritate pe averile foarte mari în actuala sesiune legslativă, adoptarea legii electorale cu vot uninominal pur şi asigurarea unei majorităţi confortabile la măsurile Guvernului Ponta privind creşterea salariilor, a pensiilor şi ridicarea nivelului de trai.
De asemenea, Ponta a declarat, după întâlnirea cu minorităţile, că acestea sunt de acord de principiu să susţină Guvernul, urmând a se semna şi un protocol.
“Am făcut o propunere oficială grupului minorităților de a sprijini Guvernul USL, care va fi prezentat luni în Parlament. Am primit un acord de principiu în acest sens, urmează să se ia o decizie oficială în cadrul grupului minorităților. Dacă acest acord de principiu va fi confirmat, luni dimineață, înainte de începerea audierilor miniștrilor propuși, mă voi afla aici, la sediul grupului minorităților pentru a semna acest Protocol de susținere a Guvernului”, a spus Ponta, la finele reuniunii.
Protocolul va fi negociat de Mircea Duşa şi Mihai Voicu, a mai informat el.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …