Thursday , May 2 2024

Privatizarea Oltchim: Toate cele patru oferte au fost acceptate

Soarta a peste 3000 de angajaţi ai Combinatului Oltchim se decide astăzi la Ministerul Economiei, care va hotărî cine este câştigătorul licitaţiei. Trei companii, plus Dan Diaconescu, în calitate de persoană fizică, se bat pentru colosul din Râmnicu Vâlcea.
Toate cele patru oferte primite de OPSPI pentru privatizarea Oltchim, depuse de companiile PCC SE, Aisa Invest, Chimcomplex şi Dan Diaconescu, au fost acceptate pentru licitaţia deschisă cu strigare.
Compania PCC, acţionar minoritar al Oltchim, a depus ofertă atât pentru cumpărarea acţiunilor deţinute de Ministerul Economiei la Oltchim, cât şi pentru preluarea creanţelor AVAS şi Electrica asupra combinatului chimic, evaluate la 410 milioane de euro.
Omul de afaceri Ştefan Vuza a depus două oferte pentru achiziţia acţiunilor la Oltchim, prin firmele AISA Invest şi Chimcomplex. El vrea să preia doar creanţa Electrica faţă de Oltchim.
Dan Diaconescu a depus ofertă doar pentru cumpărarea acţiunilor statului la combinatul chimic, nu şi pentru cele două creanţe. Iniţial, oferta sa a fost respinsă pentru că ar fi fost depusă după ora 12.00, însă după o serie de discuţii comisia de privatizare a acceptat documentele. Diaconescu afirmă că are susţinerea unei mari companii de produse chimice pentru preluarea Oltchim, fără să ofere detalii.
Conducerea OPSPI i-a convocat noaptea trecută pe toţi ofertanţii la minister pentru că “există deficienţe în toate seturile cu documente pentru participare” depuse de ofertanţi.
Unul dintre investitori, Ştefan Vuza, care participă la licitaţie cu două companii, a avut de depus două documente la dosar. Un alt ofertant cu probleme este Dan Diaconescu.
“E vorba despre CV-ul meu. Lipsea din dosar. Şi o a doua problemă că nu apărea o evaluare financiară, nu apărea în mod evident faptul că eu nu am niciun fel de datorii către statul român”, a declarat Dan Diaconescu.
Dan Diaconescu a anunţat că vrea să cumpere Oltchim alături de un investitor străin.
Privatizarea Oltchim este o precondiţie pentru cea de-a şasea misiune de evaluare a acordului preventiv cu FMI. Dacă eşuează, România nu îşi primeşte următoarea tranşă de bani.
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că nu exclude varianta ca procedura de privatizare a Oltchim Râmnicu-Vâlcea să nu fie finalizată şi a arătat că în funcţie de rezultatul de vineri se va şti dacă Oltchim va fi preluată de un nou acţionar sau va intra în administrare specială.

Vezi si

De ce ziua de 1 Mai a fost declarată sărbătoare

La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau …