Thursday , May 2 2024

Preşedintele Traian Băsescu şi-a făcut controlul medical anual

Traian Băsescu şi-a făcut, marţi, controlul medical anual. Potrivit România TV, preşedintele a fost prezent la Spitalul Militar pentru analizele de sânge şi pentru controlul de rutină.
În anul 2011, şeful statului a trecut prin testele medicale înainte de sărbătorile de iarnă, rezultatele indicând că Traian Băsescu nu are probleme medicale.
Spitalul Universitar de Urgenţă Militar anunţase la acea dată că, în urma examenelor clinice pluridisciplinare, a analizelor de laborator şi a examenelor paraclinice imagistice, comisia medicală a constatat că Traian Băsescu “este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu”.
“În urma examenelor clinice pluridisciplinare, a analizelor de laborator şi a examenelor paraclinice imagistice (examen radiologic, ecografie, imagistică prin rezonanţă magnetică, tomografie computerizată), Comisia medicală a constatat că Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, este APT din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu”, se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”, se arăta în comunicatul unităţii medicale.

Vezi si

De ce ziua de 1 Mai a fost declarată sărbătoare

La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau …