Tuesday , March 19 2024

Premierul va merge în Parlament pentru remaniere. Dancila: N-o sustinem pe Kovesi ca procuror-sef european

După decizia Curții Constituționale, PSD s-a intrunit in CEx. La terminarea sedintei, Viorica Dancila a anunţat că Guvernul va merge in Parlament pentru remaniere, dar nu se stie cand.

Viorica Dăncilă a spus că în decizia CCR nu se precizează că este obligată să meargă în Parlament. “Vom merge în cele 45 de zile pe care le avem la dispoziţie, după numirea miniştrilor”, a spus ea. “Concluzia CEX a fost că vom merge în parlament pentru remaniere, nu am stabilit încă data. Aşteptăm moţiunea de cenzură”.

“Nu susţinem un mandat pentru Laura Codruţa Kovesi ca procuror şef-european”, a spus ea, legat de discuţia de joi din Consiliul UE. “Nu s-a pus problema unei înţelegeri. Luminiţa Odobescu va vota împotrivă”.

“Ni s-a cerut să nu mai dăm OUG pe justiţie, nu dăm nicio OUG pe justiţie. Cred că toate problemele pe justiţie trebuie rezolvate de magistraţi”, a spus Dăncilă despre posibilitatea desfiinţării SSIJ.

“Persoanele pe care le-am nominalizat au crezut în programul de guvenare, am propus colegilor de la ALDE să mergem împreună pe liste comune la alegerile parlamentare”.

“Mi-aş dori ca la Justiţie să avem un independent. Am propus-o pe Dana Gârbovan pentru că am crezut că justiţia trebuie să fie independentă. Nu am încă un nume.”

“La moţiunea de cenzură, parlamentarii PSD vor sta în sală”.

Potrivit unor surse citate de Pro TV, Viorica Dăncilă a spus în CEx că va veni în Parlament pentru vot doar după moțiunea de cenzură. Iar la moțiune, PSD a decis să fie prezenți, dar să nu voteze.

Vezi si

Informare meteo: Ninsori și strat de zăpadă în toată țara, până joi seară

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de ninsori și strat de zăpadă …