Friday , April 26 2024

Poșta Română va distribui cardurile din programul ”Sprijin pentru România”

Poșta Română a semnat, miercuri, la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), convenția pentru distribuirea voucherelor sociale pe suport electronic pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile.


Potrivit unui comunicat al companiei, documentul semnat de ministrul de resort, Marcel Ioan Boloș, și directorul general al operatorului național de servicii poștale, Valentin ștefan, reglementează modul în care cardurile vor fi distribuite beneficiarilor.
Distribuirea către destinatari a cardurilor va fi făcută la domiciliile acestora, într-un termen de maximum cinci zile lucrătoare de la primirea acestora din partea emitenților autorizați, întreaga perioadă de valabilitate a convenției fiind de 18 luni de la semnarea documentului.
“Prin semnarea acestei convenții, Poșta Română subliniază, încă o dată, rolul strategic pe care îl are între instituțiile statului român, realizând legăturile dintre acestea și cetățeni. Mă bucură faptul că rămânem la același nivel de încredere pentru Executivul României, prin desfășurarea acestui program extraordinar de important pentru segmentul populației care are atâta nevoie de sprijin în această perioadă grea, marcată de criza economică”, a declarat Valentin ștefan, directorul general al Poștei Române.
Aproximativ trei milioane de persoane din categorii vulnerabile urmează să primească cardurile emise pentru programul temporar “Sprijin pentru România”, care are alocat un buget de 3,1 miliarde lei, prin bugetul MIPE și din fonduri europene nerambursabile.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Ioan Boloș, a semnat contractele pentru emiterea cardurilor necesare pentru plata ajutoarelor sociale în valoare de 250 lei, acordate persoanelor defavorizate. Câștigătorii achiziției directe realizate de MIPE sunt Edenred, Sodexo și UpRomania.
Banii, oferiți în patru tranșe până la sfârșitul acestui an, vor putea fi folosiți pentru cumpărarea de produse alimentare de bază și/sau pentru asigurarea de mese calde. (Agerpres)

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …