Friday , April 26 2024

Ponta: Va pica şi Anastase, aşa cum au picat Boc, Udrea şi Blejnar

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, la începutul şedinţei BPN, că preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, va “pica” aşa cum au “picat” Emil Boc, Elena Udrea şi Sorin Blejnar.
“Boc a picat, Udrea a picat, Blajnar a picat şi el. Deci «BUB» s-a realizat. Mai e «A». O să pice şi «A». E foarte bine şi vreau să le mulţum colegilor deputaţi care s-au bătut în această primă bătălie. (…) Colegii noştri au dat o primă bătălie dintr-un război lung, dar important”, a spus Ponta. El a apreciat că deputaţii puterii s-au făcut, miercuri, de râs, întrucât nesupunerea la vot a solicitării opoziţiei în privinţa Robertei Anastase şi suspendarea şedinţei au dovedit că aceştia erau mai puţini în sală decât cei de la opoziţie.
“Cei de la PDL s-au făcut de râs, au refuzat să supună la vot deşi spuneau că sunt mai mulţi. Până la urmă s-a dovedit că chiulesc de la serviciu, că eram noi mai mulţi, şi, tipic pentru modul în care merg lucrurile la Cameră, Oltean – un fel de Anastase masculin – a ţinut ce a ţinut şedinţa şi până la urmă au fugit, au suspendat-o”, a spus Ponta.
Parlamentarii USL au părăsit, miercuri, sala de plen a Camerei Deputaţilor, nemulţumiţi de faptul că propunerea de introducere pe ordinea de zi a cererii de revocare din funcţie a preşedintelui forului, Roberta Anastase, nu a fost supusă votului.
Dezbaterile aprinse între opoziţie şi putere pe tema introducerii pe ordinea de zi solicitării USL de revocare din funcţie a preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, au durat aproape o oră, timp în care coaliţia majoritară a susţinut că propunerea opoziţiei trebuia discutată mai întâi în Biroul Permanent al Camerei, în timp ce opoziţia a arătat că plenul este suveran.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …