Wednesday , May 15 2024

PNL si PC au incheiat o alianta cu candidati comuni la alegerile din 2012 şi 2016

Membrii BPC al PNL au votat, miercuri, în unanimitate, propunerea preşedintelui Crin Antonescu privind încheierea unei alianţe politice cu Partidul Conservator.
Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, miercuri, că alianţa cu PNL, care se va numi probabil Alianţa de Centru-Dreapta PNL-PC, va avea candidaţi comuni la alegerile din 2012 şi 2016.
Constantin a precizat, totodată, că protocolul ce va fi încheiat de cele două partide pentru constituirea alianţei ar putea fi depus chiar luni la tribunal.
Până acum, conservatorii aveau o alianţă cu PSD. Daniel Constantin a precizat că aceasta va fi “întreruptă” şi le-a mulţumit social-democraţilor pentru colaborare, iar lui Victor Ponta pentru eleganţa manifestată faţă de decizia PC de a se alia cu liberalii.
Constantin a spus că a fost mandatat ca în zilele următoare să negocoieze protocolul de colaborare cu PNL. Biroul Politic al partidului a convocat Consiliul Naţional pentru data de 10 ianuarie, pentru validarea alianţei cu PNL.
Daniel Constantin a menţionat că propunerea sa a plecat de la “un considerent ideologic”, de poziţionare mai clară a PC pe eşichierul politic românesc, el precizând că partidul pe care îl conduce este un partid de centru-dreapta.
“Cred că este momentul să ne întoarcem acolo unde ne este locul, pe partea de centru-dreapta a eşichierului politic”, a apreciat liderul PC.

Vezi si

10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan

Am continuat planul de măsuri pentru reducerea numărului de morți pe drumurile României, afirmă social-democratul …