Sunday , April 28 2024

Percheziţii la Direcţia Permise Auto Bucureşti: 14 persoane puse sub învinuire

Mai multe percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti, precum şi la domiciliile unor persoane, procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti şi ofiţerii DGA vizând unii angajaţi ai instituţiei.
Mai mulţi angajaţi ai instituţiei sunt vizaţi în dosar, potrivit unor surse judiciare.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Bucureşti, Bogdan Staicu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că sunt derulate patru percheziţii domiciliare.
Potrivit unei ştiri de ultimă oră, au fost emise 24 de mandate de aducere la sediul Direcţiei Generale Anticorupţie.
În dosar sunt cercetaţi 14 învinuiţi, acuzaţi de dare şi luare de mită şi trafic de influenţă în legătură cu obţinerea şi emiterea de permise auto, a spus Bogdan Staicu.
Urmărirea penală în cazul celor 14 persoane cercetate a început în ianuarie, potrivit unui comunicat transmis de Parchetul Tribunalului Bucureşti.
Procurorii au stabilit că faptele ar fi fost săvârşite în perioada iunie – decembrie 2010.
Ancheta în cadrul căreia se desfăşoară percheziţiile de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti este organizată de procurori ai Parchetului Tribunalului Bucureşti şi ofiţeri ai DGA.
Mai mulţi angajaţi ai instituţiei sunt vizaţi în dosar, potrivit unor surse judiciare.
Ancheta a fost declanşată în urma existenţei unor suspiciuni privind eliberarea ilegală de permise auto.

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …