Saturday , April 27 2024

UPDATE: Trei români morți într-un accident de autocar în Bulgaria. Alți cinci răniți sunt aduși în țară

UPDATE: Trei români și un cetățean străin au murit în Bulgaria după ce autocarul în care se aflau a fost implicat într-un accident. În autocar erau 25 de pasageri, dintre care 18 români și 7 cetățeni turci.

Inițial, DSU a anunțat că patru români au murit, însă ulterior reprezentanții MAE au precizat că este vorba de trei victime de cetățenie română și o alta de altă naționalitate. „Potrivit informaţiilor obţinute de reprezentanţii ambasadei până în prezent, în urma acestui accident patru persoane, între care trei cetăţeni români, au decedat şi nouă au fost rănite. Persoanele rănite au fost transportate la o unitate medicalã din zonă”, a precizat MAE.

Potrivit șefului DSU, Raed Arafat, cinci pacienți români internați la spitalele din Bulgaria vor fi transferați în România. Unul dintre răniți a fost operat, a precizat Raed Arafat.

„În urma evaluării medicale realizate de către echipa medicală din România la unitatea spitalicească din Bulgaria s-a decis transferul a 5 pacienți români la Spitalul Clinic de Urgență București – Floreasca, în vederea continuării îngrijirilor medicale care se impun acestora. Transferul pacienților români se va realiza cu elicoptere SMURD aflate în dotarea IGA”, a precizat ulterior DSU.

Știre inițială: Un autocar înmatriculat în România, la bordul caruia se aflau 25 de pasageri, dintre care șapte cetățeni turci, iar restul români, a fost implicat sâmbătă dimineața intr-un accident rutier în Bulgaria. Patru români au murit, potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, citat de Mediafax.

Potrivit DSU, accidentul s-a produs sâmbătă dimineață, în jurul orei 01:30, între satul Kutsina şi Polikraishte (Regiunea Veliko Tarnovo). Conform datelor preliminare, din cei 25 de pasageri de naționalitate română și turcă, 9 sunt internați într-o unitate spitalicească din Bulgaria. În urma accidentului, 4 români au fost declarați decedați.

„La nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență s-a decis trimiterea unui elicopter SMURD, de la Punctul de Operare Aeromedicală București care s-a deplasat în Bulgaria cu o echipă medicală din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București – Floreasca în vederea evaluării și planificării unei eventuale preluări și transport de pacienți către România. Totodată, în funcție de evoluția situației, alte 3 elicoptere sunt pregătite pentru a fi trimise în Bulgaria, în scopul evacuării pacienților români. De asemenea, consulul României in Bulgaria se află la unitatea spitalicească unde sunt internați pacienții români”, transmite DSU.

Foto: Sozmedia/Facebook

La acest moment, echipa medicală din România evaluează din punct de vedere medical starea pacienților, alături de echipa medicală bulgară.

Potrivit presei bulgare, autocarul a ratat virajul în apropiere de satul Kutsina și a lovit o mașină înmatriculată în Veliko Târnovo, oprită la unul dintre turnicheți. Novinite.com relatează că autocarul s-a lovit apoi de partea dreaptă și de un copac de pe marginea drumului. Trei dintre pasageri au murit pe loc. Victimele sunt în curs de investigații medicale la spitalul din Veliko Târnovo, potrivit sursei citate. Cei trei pasageri din satul Draganovo, aflați în mașină, nu au fost răniți.

Testele de alcoolemie făcute șoferilor turci au fost negative.

După cercetări și interogatorii, polițiștii bulgari vor clarifica din ce cauză s-a produs accidentul. (O.S.)

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …