Monday , May 6 2024

Pact bugetar semnat de 23 de state la Bruxelles. Romania, printre semnatare

După 10 ore de negocieri intense, liderii statelor Uniunii Europene au convenit joi seara, în cadrul unui summit la Bruxelles, asupra principiului unui “pact bugetar” care să prevadă consolidarea netă a disciplinei în zona euro. Președintele Franței, Nicolas Sarkozy, a anunțat că cele 17 state care fac parte din zona euro vor negocia un nou acord interguvernamental pentru consolidarea disciplinei fiscale, iar lor li se vor alătura şase ţări care în prezent nu au aderat la moneda comună.
România face parte dintre cele şase ţări care nu fac parte din zona euro, dar care au acceptat să adere la noul tratat interguvernamental pe care zona euro vrea să-l stabilească în vederea consolidării disciplinei fiscale, potrivit money.ro
Ungaria a decis să rămână în afara “pactului”, în timp ce Suedia și Cehia au anunțat că doresc să consulte parlamentul, înaintea de a adopta o poziție.
“Am fi preferat un acord al celor 27, dar acest lucru nu a fost posibil având în vedere poziţia prietenilor noştri britanici”, a declarat preşedintele francez. “Pentru a accepta o reformă a tratatelor, David Cameron (n.r. premierul britanic)  a cerut, ceea ce noi am considerat cu toţii ca fiind inacceptabil, un protocol în tratate care să permită exonerarea Marii Britanii de la un anumit număr de reglementări cu privire la serviciile financiare”, a explicat Sarkozy, el precizând că aceste condiții sunt inacceptabile.

Vezi si

Tradiții de Paști: se ciocnesc ouă roșii sau vine Iepurașul?

Ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar …