Friday , December 9 2022

O polițistă din Cernăuți a murit împușcată în cap de un pedofil pe care încerca să-l rețină în fața unei școli

O polițistă de patrulare, în vârstă de 22 de ani, a fost împușcată în cap, iar partenerul său a fost rănit, în timpul unei operațiuni de reținere a unui pedofil, la o școală din Cernăuți. Suspectul avea o armă cu care a tras spre cei doi polițiști, apoi a fugit. După două zile de căutări, poliția ucraineană l-a găst pe ucigaș, care a murit la rândul lui împușcat oamenii legii într-un schimb de focuri.

Luni, 3 octombrie, după un apel de urgență, Taisia Tatarin și colegul ei, Alexandru Huțul, au fost trimiși la o școală din Cernăuți, acolo unde un bărbat molesta copiii și se dezbrăca în fața lor, relatează BucPress.

Ajunși la fața locului, cei doi polițiști au fost întâmpinați cu focuri de armă de suspect, iar polițista a murit împușcată în cap. La rândul lui, colegul acesteia a fost rănit.

Pedofilul, care a tras cinci focuri asupra celor doi polițiști, a fugit.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Patrulare, Taisia Tatarin ​​s-a alăturat poliției în luna august 2020.

Atacatorul fugar a fost împușcat mortal pe 5 octombrie într-un schimb de focuri cu poliția. Șeful Poliției Naționale a Ucrainei, Igor Klîmenko, a declarat că în timpul operațiunii de reținere individul a tras cu arma în polițiști. Pentru a-l opri pe atacator, oamenii legii au fost nevoiți să deschidă focul. Ulterior, Klîmenko a anunțat că pedofilul a murit din cauza rănilor suferite

Ucigașul Taisiei avea 53 de ani și era originar din Crimeea, dar locuia în regiunea Jitomir, potrivit poliției ucrainene, conform BucPress.

Taisia Tatarin a fost înmormântată joi, la Cernăuți, cu onoruri militare. (O.S.)

 

Vezi si

Ministrul Bode: „Simțim că Rusia se va bucura de încă o nedreptate care i se face României”

 Ministrul de Interne Lucian Bode a declarat, joi, după votul negativ primit de România pentru …