NINSORI abundente şi drumuri acoperite de zăpadă în Moldova

reportersite
20 noiembrie 2014, 14:42

ninsoriNinge abundent în nordul Moldovei. În judeţul Iaşi, drumurile sunt deja acoperite de un strat de zăpadă de câţiva centimetri. Poliţiştii au ieşit în trafic pentru a verifica şoferii. Potrivit CNADNR, ninge slab şi în judeţul Botoşani, iar în judeţele Neamţ şi Harghita cade lapoviţă. Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a declarat că începând de duminică noapte, este posibil să ningă şi în sud, inclusiv în Capitală.

La acestă oră este în vigoare o avertizări de cod galben de ploi, ninsori şi vânt puternic pentru jumătate din ţară. Până vineri, la ora 21.00, se vor înregistra precipitaţii însemnate cantitativ, ninsori şi intensificări ale vântului.

În Carpaţii Orientali şi Meridionali şi în zonele deluroase aferente vor predomina ninsorile şi local se va depune strat de zăpadă. În Moldova va ploua abundent în cursul zilei de joi, 20 noiembrie, când local se vor cumula peste 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp, apoi precipitaţiile vor deveni mixte şi vor slăbi în intensitate.

Vântul va prezenta intensificări temporare în cea mai mare parte a ţării, dar cu viteze mai mari în regiunile estice unde vor fi rafale de peste 55 km/h, iar pe crestele montane va sufla cu 70…80 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a declarat miercuri, la videoconferinţa de la MAI privind măsurile de pregătire pentru iarnă, că începând de duminică noapte este posibil să ningă şi în sudul ţării, inclusiv în Bucureşti. Sandu a explicat că temperaturile vor fi negative noaptea, ceea ce va favoriza apariţia precipitaţiilor sub formă de ninsoare şi în sudul ţării, inclusiv în Capitală, a declarat directorul ANM, Ion Sandu.

Pe de altă parte, Ion Sandu a spus că, din punct de vedere al culturilor agricole, nu vor fi probleme cel puţin până la jumătatea lunii decembrie. Potrivit lui Sandu, până atunci, nu ar urma să se înregistreze temperaturi de -10,- 15 grade, care să afecteze culturile.

În noaptea de miercuri spre joi a nins în Munţii Retezat şi Parâng, salvamontiştii atenţionând turiştii să evite traseele montane lungi din cauza vremii reci şi umede, dar şi a ceţei dense care poate fi întâlnită pe culmi.

„În Masivul Retezat a fost lapoviţă şi ninsoare, astfel că la peste 2.000 de metri altitudine stratul de zăpadă măsoară circa cinci centimetri. De asemenea, în Masivul Parâng, zăpada s-a prins în cursul nopţii şi măsoară 4-5 centimetri. În zona Straja plouă”, a declarat şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, potrivit Agerpres.

Salvamontiştii îi sfătuiesc pe turişti să rămână în zona cabanelor din staţiunile de munte şi să nu se aventureze pe traseele lungi, mai ales că ceaţa densă poate apărea oricând. De asemenea, îmbrăcămintea şi încălţămintea trebuie să fie impermeabile şi adaptate temperaturilor sfârşitului de noiembrie.

romaniatv.net