Friday , April 26 2024

Ministrul Sănătății, Al. Rafila, recomandă din nou masca în spațiile închise. Sunt peste 7.700 de cazuri de COVID în ultima săptămână

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, le recomandă românilor care pleacă în concediu cu avionul sau autocarul să folosească masca în spațiile închise.

„Sfatul meu e să utilizeze masca în interior, când călătoresc cu avionul sau autobuzul. Din câte știu, festivalurile sunt în aer liber, iar transmisibilitatea e mai redusă”, a spus Rafila luni, răspunzând unei întrebări privitoare la aglomerațiile de la festivalurile organizate în această vară.

Un număr de 7.726 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în perioada 27 iunie – 3 iulie, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii. În ultima săptămână, numărul infectărilor aproape s-a dublat faţă de săptămâna precedentă (20 – 26 iunie), când s-au înregistrat 3.974 de cazuri.

Conform informării transmise de Ministerul Sănătăţii, 1.307 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În intervalul 20 – 26 iunie au fost efectuate 18.076 teste RT-PCR şi 56.678 teste rapide antigenice.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.206.001 teste RT-PCR şi 10.336.695 teste rapide antigenice.

În total, pe teritoriul României, au fost înregistrate 2.927.187 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 0,31.

Ministrul Sănătății a arătat că cele mai multe cazuri au fost înregistrate în București.

„Unele măsuri autoritare nu și-au atins scopul și au format o iritare în rândul populației. Exemplele personale sunt bune. Apropo de cazuri: circa o treime din ultima săptămână au fost în București, 2000 și ceva de cazuri. Apoi Cluj și Brașov. E clar că Bucureștiul rămâne epicentrul. Din acastă cauză și primele măsuri sunt luate aici”, a conchis Rafila. (O.S.)

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …