Saturday , April 27 2024

Mike Pompeo: Soleimani pregătea o “acţiune de anvergură”. Să se înţeleagă că prin ce am făcut am salvat vieţi şi din Europa

Secretarul de stat american Mike Pompeo susţine că generalul Soleimani pregătea în regiune o “acţiune de anvergură” care ameninţa “viaţa a sute sau mii de americani”, scrie CNN. El a spus că, prin ceea ce a făcut America, au fost salvate vieţi din Europa şi că unii aliaţi europeni par să nu înţeleagă acest lucru.

“Ştiam că este iminent. Am luat decizia pe baza unor evaluări ale serviciilor noastre de informaţii”, a susţinut Mike Pompeo.

Vineri, el i-a sunat pe liderii lumii, reamintind, de fiecare dată, “angajamentul” SUA faţă de “dezescaladare”.

Secretarul de stat american a discutat în special cu omologii săi francez, chinez, rus, britanic şi german, precum şi cu preşedinţii afgan Ashraf Ghani şi irakian Barham Saleh.

El i-a mulţumit de asemenea prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman pentru sprijinul “de neclintit şi pentru recunoaşterea ameninţărilor agresive şi permanente reprezentate de forţa irakiană Al-Qods” a Gardienilor Revoluţiei.

„Am petrecut ultima zi și jumătate, două zile, vorbind cu partenerii din regiune, împărtășind cu ei ceea ce făceam, de ce o facem, căutând ajutorul lor”, a spus el, adăugând că unii au fost „fantastici.

„Sincer, europenii nu au fost atât de ajutor cum mi-aș fi dorit să fie. Britanicii, francezii, germanii trebuie să înțeleagă ceea ce am făcut, că ce am făcut noi, americanii, am salvat vieți și în Europa ”, a spus el, citat de CNN.

digi24.ro

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …