Sunday , April 28 2024

Ligia Deca este propusă de liberali pentru postul de ministru al Educației. Ea este consiliera lui Iohannis

Biroul Politic Național al PNL a decis, luni, prin vot, ca Ligia Deca să fie propusă ministru al Educației, în locul lui Sorin Cîmpeanu. După vot, propunerea PNL va fi comunicată și liderilor coaliției PSD-UDMR, apoi va fi trimisă de premier președintelui Klaus Iohannis, care va semna decretul de numire.

Ligia Deca (40 de ani) este consilier prezidențial la Departamentul Educație și Cercetare, potrivit Administrației Prezidenițale. Ea este doctor în științe politice (Universitatea din Luxemburg, 2016) și absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College.

În perioada 2010-2012 a coordonat Secretariatul Procesului Bologna, gestionând procesul de organizare a Conferinței miniștrilor educației din statele membre ale European Higher Education Area. În perioada 2012-2015, a fost expert în domeniul politicilor publice în cadrul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și cadru didactic asociat la Universitatea de Vest Timișoara (2014-2015) și la SNSPA (2019-2021).

În prezent, interimatul la Ministerul Educației este asigurat de Sebastian Burduja, ministrul Cecetării, Inovării și Digitalizării, în urma demisiei lui Sorin Cîmpeanu. Sorin Cîmpeanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Educației în urma acuzațiilor de plagiat al unor cursuri universitare.

 

Vezi si

Poșta Română a început sâmbătă distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai

Compania Poşta Română anunță că sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor …