Monday , May 6 2024

Jaf armat pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Au fost furate 23 de kilograme de aur

Un jaf armat a avut loc, marţi dimineaţă, pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 83, un autoturism care transporta bijuterii pentru o firmă fiind oprit de persoane mascate şi înarmate aflate într-un alt autoturism.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Argeş, jaful a avut loc pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 83.
Astfel, un autoturism care transporta 43 de kilograme de bijuterii din aur pentru o firmă a fost blocat în trafic de un alt autoturism din care au coborât mai multe persoane cu feţele acoperite şi înarmate. Atacatorii au spart geamurile autoturismului care transporta valori şi au furat bijuteriile.
Persoanele aflate în autoturismul atacat nu au fost rănite.
Din primele cercetări rezultă că autoturismul care transporta valori nu era specializat în astfel de operaţiuni, fiind o maşină obişnuită.
Potrivit primelor informaţii, se pare că atacatorii au acţionat la pont.
Şeful Poliţiei Autostrăzi, comisar-şef Carol Vârna, a declarat că un elicopter al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) survolează zona pentru găsirea persoanelor care au jefuit autoturismul.
Potrivit sursei citate, au fost instituite filtre pe drumuri şi s-a luat legătura cu Poliţiile din Olt, Vâlcea, Dâmboviţa şi Ilfov.
El a precizat că autoturismul plecase din Bucureşti şi se îndrepta spre Sibiu, unde urma să ajungă bijuteriile din aur.
Autoturism care transporta bijuteriile din aur era un Volkswagen, o maşină obişnuită, care nu se pretează la astfel de transporturi, a precizat Vârna.
El a spus că în maşina cu valori erau trei persoane şi transportul nu era asigurat cu pază, aşa cum prevede legea în astfel de cazuri.
Surse din Poliţie susţin că maşina era încărcată cu 43 de kilograme de bijuterii, hoţii reuşind să fure 23 de kilograme.
“Din primele informaţii jaful a avut loc la kilometrul 83, în maşină erau 43 de kilograme de bijuterii şi au fost furate 23”, au precizat sursele citate.

Vezi si

Tradiții de Paști: se ciocnesc ouă roșii sau vine Iepurașul?

Ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar …