Sunday , April 28 2024

Iohannis a promulgat legea care dă puteri sporite polițiștilor locali

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care le dă puteri sporite polițiștilor locali. De acum înainte, aceștia pot cere șoferilor care încalcă regulile de circulație documentele și pot da amenzi inclusiv pentru parcare neregulamentară, chiar dacă șoferul nu este prins în flagrant.

Potrivit unui amendament introdus în cadrul dezbaterilor deputaților din Comisia pentru Transport și Infrastructură, șoferii vor avea obligația să prezinte „poliției rutiere sau poliției locale datele de identificare”, altfel vor primi amendă ce poate ajunge până la 2.900 de lei în cazul mașinilor personale și până la 14.500 de lei în cazul celor înmatriculate pe numele unei firme.

Până acum, polițiștii locali puteau amenda un șofer care, de exemplu, a parcat neregulamentar, doar dacă îl prindeau în flagrant. Altfel, un polițist local nu putea contacta proprietarul autoturismului pentru a afla identitatea șoferului.

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni nerespectarea de către proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul a obligaţiei de a comunica, în termenul indicat în cuprinsul solicitării poliţiei rutiere sau poliţie locale, după caz, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice.

De asemenea, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier sau de către poliţistul local, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României de către poliţiştii de frontieră.

Proiectul a fost adoptat luna trecută de Camera Deputaților cu 177 de voturi pentru, 27 împotrivă și 35 de abțineri.

Au votat pentru toți deputații PSD și PNL prezenți, 34 din 35 de deputați USR și toți reprezentanții minorităților naționale. Un deputat USR și toți cei de la AUR s-au abținut, în timp ce de la UDMR toată lumea a votat împotrivă. În rândul deputaților neafiliați, doar 2 au votat pentru, în timp ce 12 s-au abținut și tot atâția au fost împotrivă.

 

Vezi si

Poșta Română a început sâmbătă distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai

Compania Poşta Română anunță că sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor …