Tuesday , May 14 2024

Guvernul a aprobat  hotărârea care elimină inechitățile salariale privind funcțiile didactice de conducere

Creștere brută medie de 36% pentru directorii și directorii adjuncți, comparativ cu salariul brut din decembrie 2023

Executivul a aprobat, joi, o hotărâre de Guvern, la propunerea Ministerului Educației,care sabilește salariile de bază pentru fiecare funcție de conducere, pe fiecare grad și fiecare categorie de unitate de învățământ, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin. El a explicat că sunt eliminate inechitățile salariale privind funcțiile didactice de conducere din sistemul de învățământ preuniversitar, respectiv director, director adjunct, contabil șef, secretar șef cu nivel de studii superioare. Astfel, pentru directori și directorii adjuncți, față de salariul brut din decembrie 2023, creșterea brută medie totală va fi de 36%, la care se adaugă sporul de suprasolicitare neuropsihică de 10% și, după caz, poate fi acordată și gradația de merit în valoare de 25%.

„O hotărâre de guvern aprobată astăzi, la propunerea Ministerului Educației, stabilește salariile de bază pentru fiecare funcție de conducere, pe fiecare grad și fiecare categorie de unitate de învățământ. Se elimină inechitățile salariale în ceea ce privește funcțiile didactice de conducere din sistemul de învățământ preuniversitar, respectiv director, director adjunct, contabil șef, secretar șef cu nivel de studii superioare. Principiul stabilit pentru funcțiile didactice de conducere este acela că salariile de bază ale acestor funcții să fie peste nivelul maxim al salariilor de bază de execuție cu dirigenție”, a explicat Mihai Constantin, la finalul ședinței de joi a Guvernului.

El a adăugat că în acest an, pentru director și directori adjuncți, față de salariul brut din decembrie 2023, creșterea brută medie totală va fi de peste 36%, din care creșterea brută medie în luna ianuarie va fi de 30 de procente.

„La această creștere se adaugă sporul de suprasolicitare neuropsihică de 10 procente, iar, după caz, se poate acorda și gradația de merit în valoare de 25%”, a completat Constantin.

Vezi si

10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan

Am continuat planul de măsuri pentru reducerea numărului de morți pe drumurile României, afirmă social-democratul …