Friday , April 26 2024

Foşti directori ai Petrotrans şi Oil Terminal Constanţa, reţinuţi de DNA pentru trafic de influenţă

Foştii directori ai SC Petrotrans, Octavian Natu, şi SC Oil Terminal Constanţa, Ştefan Ene, au fost reţinuţi de DNA într-un dosar de corupţie în care mai sunt cercetate două persoane legat de un trafic de influenţă de 50.000 de euro privind încheierea unui contract cu reziduuri petroliere.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa îi cercetează pe Ştefan Ene, fost director general al SC Oil Terminal SA Constanţa, în prezent consilier al directorului general al companiei, Iulian Octavian Natu, fost director general al SC Petrotrans SA, în prezent pensionar, Mihai Moise, reprezentant al SC NAC Industrii SRL Bucureşti şi pe Marian Toma, director de producţie în cadrul firmei bucureştene, informează, marţi, DNA, într-un comunicat.
Anchetatorii au stabilit că, în 6 ianuarie 2011, Ştefan Ene a primit de la Mihai Moise (fratele unuia dintre acţionarii SC NAC Industrii SRL Bucureşti) aproximativ 43.000 de euro pentru a-şi exercita influenţa asupra directorului general al SC Oil Terminal SA Constanţa şi pentru a-l determina să aprobe încheierea unui contract prin care compania să livreze către firma bucureşteană reziduuri petroliere în condiţii avantajoase de preţ, cantitate şi ritmicitate.
Cei aproximativ 43.000 de euro reprezintă o primă tranşă (în cuantum de aproximativ 80%) din suma totală de aproximativ 50.000 euro convenită cu Ştefan Ene, diferenţa urmând a fi remisă la o dată ulterioară, potrivit DNA.
Legătura dintre Ene şi Moise a fost mijlocită de către Octavian Iulian Natu şi Marian Toma, care aveau o relaţie apropiată cu Ene Ştefan.
SC Nac Industrii SRL Bucureşti are ca principal obiect de activitate transformarea reziduurilor petroliere în combustibili lichizi în urma unor procese tehnologice.
Cei patru au fost reţinuţi pentru 24 de ore, luni, după ce li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile. Ei vor fi prezentaţi, marţi, Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …