Saturday , April 27 2024

Deputatul PSD Iulian Iancu ar fi fost operat de urgență, dupa ce i s-a facut rau la Parlament

Deputatul PSD Iulian Iancu, șeful Comisiei de industrie din Camera Deputaților, cel care conduce ședințele comisiilor în care se discută Legea Offshore, ar fi fost ajuns de urgență vineri dimineață la spital, unde a fost operat din cauza unor probleme cu inima, potrivit unor surse apropiate parlamentarului, citate de HotNews.
Acum se află în stare stabilă. Iulian Iancu ar fi urmat ca în cursul zilei de vineri să participe la o ședință a Coaliției pe tema legii offshore. Reamintim că Legea a fost retrimisă în comisii de plenul Camerei Deputaților, din cauză că forma promovată chiar de Iulian Iancu nu a fost agreată nici de ALDE, nici de UDMR.
Liderii Coaliției se întâlnesc din nou vineri pentru a discuta despre legea offshore, dar și despre ordonanța pe legile justiției. Liviu Dragnea vrea să ajungă la un acord cu Călin Popescu Tăriceanu după defecțiunea din Camera Deputaților, când legea offshore a fost retrimisă la comisii în urma nemulțumirilor ALDE, dar și ale UDMR.
Plenul Camerei Deputaților a decis miercuri retrimiterea Legii Offshore în comisii, solicitarea fiind făcută, în mod surprinzător de Kelemen Hunor, UDMR. PSD a fost obligat să accepte retrimiterea în comisii, mai ales că și ALDE intenționa să ceară același lucru. Decizia este neașteptată în condițiile în care PSD, având sprijinul UDMR, a ținut cu tot dinandinsul să treacă legea de comisii, fără dezbatere reală, în ciuda unei opoziții vehemente din partea ALDE, partenerul de coaliție al PSD, și din partea PNL și USR, care au acuzat lipsa de transparență. Dacă marți, UDMR a votat în comisii amendamentele impuse de PSD, miercuri, în plen, lucrurile s-au schimbat total, fiind partidul care a cerut retrimiterea legii și amânarea ei cu o săptămână. Este pentru prima oară când PSD rămâne fără majoritate.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …