Friday , April 26 2024

Coloane de zeci de kilometri de maşini se îndreaptă spre vestul Ucrainei

Coloane de zeci de kilometri de maşini care se îndreaptă dinspre Kiev, Harkov sau Dnipropetrovsk spre Vestul Ucrainei puteau fi observate, vineri seară, pe drumul european E 50, la ieşirea din localitatea Viniţa spre Letychiv, a transmis Cristian Lupaşcu, trimisul special al Agerpres în Ucraina.


Mii de maşini cu refugiaţi, care aveau semne distinctive lipite pe parbrizele autoturismelor şi care erau conduse în special de femei, au părăsit zonele fierbinţi ale Ucrainei, căutând adăpost fie în zonele neafectate de război, fie în ţările vecine.

În acelaşi timp, majoritatea staţiilor de carburanţi nu aveau benzină şi motorină, pe fondul crizei cu care se confruntă ţara. Singurele staţii care dispuneau de carburanţi sunt cele care aparţin marilor reţele de distribuţie, însă şi aici livrările erau făcute pe baza cardurilor de clienţi.
“Combustibilul este restricţionat. Foarte puţină benzină mai este în staţii. Am plecat de la ora 8,00 dimineaţa şi abia acum reuşim să punem benzină. Noi am plecat din Kiev”, a declarat un tânăr ucrainean, care a stat la rând să alimenteze maşina.
Ucrainenii consideră că problema carburanţilor nu este la fel de gravă precum cea a invaziei ruse.
“Este o problemă, este o mare problemă. Unele benzinării lucrează, altele nu. Trebuie să stăm la rând. Asta este! Bine că reuşim. Plecăm în Transcarpatia cu copiii. Noi o să rămânem în Transcarpatia”, a declarat un alt bărbat ucrainean, care îşi aştepta rândul la combustibil. AGERPRES

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …