Friday , April 26 2024

Ciucă: Pensiile pot fi mărite cu maximum 11%. Propunerea ca salariul minim să ajungă la 3.000 de lei brut este susținută de toată lumea

Președintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că a discutat în PNL că procentul cu care se pot majora pensiile trebuie să fie acela prin care nu se produce un deficit mai mare la buget, menționând că, în acest moment, limita de creștere este de aproximativ 11%, relatează Agerpres.

„Am discutat și în PNL, procentul cu care putem crește pensiile trebuie să fie acela cu care nu producem un deficit mai mare pe bugetul de pensii. Ca atare, în acest moment, limita la care ne referim este de aproximativ 11%”, a precizat Ciucă. El a spus că au venit propuneri din mai multe direcții, de la mai mulți oameni. „Noi suntem datori să ne păstrăm responsabilitatea și să venim cu acele propuneri care într-adevăr sunt sustenabile pe bugetul de stat”, a menționat premierul.

În privința majorării la 3.000 lei a salariului minim pe economie, Ciucă a spus că această propunere a fost susținută de toți. „A fost făcută de către noi toți, pentru că ne-am ghidat după ceea ce putem să facem din punct de vedere al bugetului. Deci, asta putem să ne permitem. (…) Am susținut-o de la început, am și venit cu propuneri”, a mai spus Ciucă.  Partidul Național Liberal a venit inclusiv cu propunerea de scutire de taxe a pensiilor care ating pragul de 3.000 lei, a mai spus premierul, adăugând că acest lucru „nu s-a întâmplat, pentru că produce efecte în lanț și practic se aplică pe tot sistemul de pensii”.  „Nu am finalizat acest proces pentru că, în continuare, la Ministerul Muncii există grupul de lucru care trebuie să vină cu propunere concrete pe cifre, discutăm pe cifre concrete, ca să nu vorbim de tot felul de ipoteze care în final nu fac altceva decât induc așteptări și amăgire ulterior că nu se pot realiza”, a mai spus Ciucă.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …