Saturday , April 27 2024

CCR raspunde sesizarii PDL: Legea bugetului de stat pe 2013 este constituţională

Curtea Constituţională a stabilit, miercuri, că Legea bugetului de stat pe anul 2013, este constituţională, decizia fiind luată cu unanimitate de voturi.
Plenul Curţii Constituţionale a dezbătut, miercuri, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate asupra Legii bugetului de stat pe anul 2013, formulată de un număr de 54 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.
“În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea bugetului de stat pe anul 2013, este constituţională.Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru”, se arată într-un comunicat al Curţii.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …