Friday , April 26 2024

Bebeluș de 2 luni din Botoșani, fără comorbidități, mort după ce a fost diagnosticat cu COVID

Un copilaș de două luni, din judeţul Botoşani, diagnosticat cu COVID-19, a decedat în Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati, a declarat, pentru Agerpres, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, Teodor Ferariu.

Potrivit acestuia, copilul a fost internat în stare gravă, însă nu a mai putut fi salvat, deşi medicii din Botoşani ar fi intenţionat să îl transfere la o clinică din Iaşi.

„A fost adus în stare critică la Botoşani. A fost internat pe secţia ATI. S-a încercat un transfer la Iaşi, dar nu a mai fost cazul, pentru că a intrat în şoc, insuficienţă multiplă de organe, pneumonie şi s-a declarat decesul”, a afirmat Ferariu.

Copilul a fost supus testului COVID-19 la momentul internării, rezultatul fiind pozitiv.

Ministerul Sănătății a confirmat că bebelușul decedat este un bebeluș este din județul Botoșani și nu avea comorbidități.

423 de cazuri noi de COVID și 4 decese au fost raportate în ultima zi în România, potrivit buletinului publicat joi, 10 noiembrie, de Ministerul Sănătății.

Până astăzi, 67.224 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

 

 

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …