Friday , April 26 2024

Băsescu: După demisia lui Boc, am oferit funcţia de premier lui Ponta; am fost refuzat de USL

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, la B1 TV, că, după demisia lui Emil Boc din funcţia de premier, el i-a oferit liderului PSD Victor Ponta mandatul de prim-ministru, însă a fost refuzat de USL.
“Eu am avut surpriza refuzului mandatului de prim-ministru când i l-am oferit lui Victor Ponta”, a afirmat Traian Băsescu.
El a precizat că a făcut această ofertă în timpul consultărilor de la Cotroceni cu USL după demisia lui Emil Boc din funcţia de prim-ministru.
Preşedintele Băsescu a precizat că Victor Ponta nu i-a răspuns, dar că “în locul lui” prima dată a răspuns liderul PNL Crin Antonescu, iar apoi liderul PC Daniel Constantin.
“Victor Ponta n-a spus nimic. A răspuns Antonescu şi a răspuns ăla micu’, cum îi spune, Constantin”, a mai afirmat Traian Băsescu.
Şeful statului a precizat că, dacă liderii USL vor susţine că nu s-a întâmplat aşa, el va pune la dispoziţie atât înregistrarea audio a discuţiei, cât şi transcrierea.
Preşedintele Băsescu a făcut aceste declaraţii referindu-se la şansele pe care le are USL pentru a guverna după alegerile din toamnă.
“Vă dau o veste bună. Greu de crezut că va fi (guvernare USL – n.r.). Nu vor face procentajul care să le permită să guverneze singuri”, a susţinut Traian Băsescu.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …