Wednesday , May 8 2024

Aviz favorabil pentru ridicarea imunitatii in cazul Trasculescu. Vezi cine a votat impotriva

Prim pas spre arestarea deputatului PDL Alin Trăşculescu de către procurori. Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a dat, vineri, aviz favorabil. Zece deputaţi au votat “pentru” ridicarea imunităţii. Un singur deputat a votat “împotrivă”. Trăşculescu este acuzat de luare de mită.
Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a decis, vineri, să avizeze cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Alin Trăşculescu.
“Sunt nevinovat! În rest, vorbiţi cu avocaţii. Am făcut sport de performanţă, nu mai am niciun fel de emoţii”, a spus Trăşculescu, după vot.
Zece deputaţi au votat “pentru” ridicarea imunităţii. Un singur deputat a votat “împotrivă”.
“Am votat “împotrivă” nu pentru că vreau să-i iau apărarea şi să ascundem faptele unor colegi, ci pentru că nu toate cazurile au fost judecate cu aceeaşi unitate de măsură, din punctul meu de vedere. (…) O foarte mare suspiciune care mi-a fost creată a fost că acest caz a apărut tocmai în campania electorală. (…) Nu sunt convins că aceste fapte sunt reale”, a spus Mircea Grosaru, singurul deputat care a votat “împotriva” ridicării imunităţii deputatului Trăşculescu.
Şeful DNA a cerut, marţi, Ministerului Justiţiei, să solicite Parlamentului arestarea deputatului Alin Trăşculescu, sub acuzaţiile de trafic de influenţă şi fals.

Vezi si

Cutremur de magnitudine 4.1 în România, marți după-amiază

Un cutremur mediu, cu magnitudinea 4,1, s-a produs marţi după-amiaza, la ora 18:32, în judeţul …