Tuesday , May 28 2024

Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei sesizeaza Comisia de la Venetia cu privire la modificarile Codurilor penale

justitie

Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a sesizat Comisia de la Venetia, la solicitarea liberalilor, cu privire la proiectele de modificare a Codului penal si a Codului de procedura penala, a anuntat liderul PNL Ludovic Orban.
“PNL, ca si in cazul Legilor justitiei, si in cazul Codului penal si Codului de procedura penala s-a adresat Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) in vederea sesizarii Comisiei de la Venetia. Astazi, Comisia de Monitorizare a Comisiei Europei a aprobat solicitarea formulata de PNL si a decis sesizarea Comisiei de la Venetia privitor la toate modificarile care sunt aduse la Codul de procedura penala si la Codul penal”, a anuntat Ludovic Orban, potrivit Mediafax.
Liderul liberalilor a solicitat Curtii Constitutionale a Romaniei sa amane pronuntarea asupra sesizarii depuse de PNL la CCR cu privire la modificarea Codului de procedura penala pana cand Comisia de la Venetia va da un punct de vedere si dupa sesizarea liberalilor facuta catre Comisia de Monitorizare a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei.
Camera Deputatilor a adoptat saptamana trecuta, ca for decizional, proiectul de lege care aduce modificari Codului de procedura penala. USR si PNL au atacat deja modificarile la CCR.
Joi dimineata, Comisia parlamentara speciala condusa de Florin Iordache a inceput dezbaterile privind modificarea Codului Penal.
 

Vezi si

Deputatul Dan Vîlceanu a fost sancționat cu reducerea cu 50% a indemnizației de parlamentar timp de 6 luni, după bătaia cu Florin Roman

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, propunerea Comisiei juridice de penalizare a lui …