Friday , April 26 2024

ACCIDENT GRAV lângă Bucureşti. Microbuz răsturnat, 12 răniti

Un accident grav s-a produs, miercuri, în apropiere de Bucureşti, la intrarea pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti, informează România TV. Un microbuz s-a răsturnat şi mai mulţi pasageri au fost răniţi.
Microbuzul s-a răsturnat la intrarea pe autostrada A1, în zona localităţii Ciorogârla. Accidentul a fost semnalat la 112 şi au fost anunţate cinci-şase victime, la faţa locului fiind trimise şase echipaje, trei de la SABI, două de la SMURD şi un echipaj de descarcerare.
12 pasageri răniţi au fost transportaţi la spital cu politraumatisme, respectiv fracturi de bazin şi de membre inferioare şi superioare.
Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ilfov, Simion Petruş, în urma accidentului două persoane au fost încarcerate. Echipajul ISU a intervenit pentru scoaterea celor două persoane rămase încarcerate în microbuz în urma accidentului, informează Mediafax.
Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, Alis Grasu, a declarat, la rândul său, că trei dintre răniţi sunt transportaţi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Alis Grasu a precizat că este vorba de doi bărbaţi şi o femeie, cu politraumatisme, la torace, membre, faţă, coloană, toţi fiind conştienţi.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov, Claudia Burada, a informat că, din primele investigaţii, rezultă că accidentul s-a produs fie din cauza vitezei excesive, fie din cauza unei defecţiuni tehnice.
Burada a precizat că microbuzul a ieşit de pe drum, a ajuns într-un şanţ de pe marginea drumului şi apoi s-a răsturnat. Şoferul le-ar fi spus poliţiştilor aflaţi la faţa locului că nu-şi mai aminteşte nimic.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …