A murit regizorul Alexandru Tocilescu

Regizorul român de teatru şi film Alexandru Tocilescu a murit în această seară, la spitalul Floreasca. El avea 65 de ani. Potrivit unor surse medicale, cineastul, care suferea de mai multe boli grave, ar fi murit din cauza unei supradoze de medicamente. El ar fi luat o supradoză din tratamentul prescris pentru tulburările cardiace cu care fusese diagnosticat.
Regizorul a fost transportat la spital şi, timp de mai multe ore, medicii au încercat resuscitarea lui. Din păcate, tratamentul trebuia luat foarte riguros, doza ingerată putând fi fatală. În afară de o maladie cardiacă, regizorul suferea, printre altele, şi de o insuficienţă renală, pentru care făcea dializă de mai multă vreme.
Alexandru Tocilescu s-a născut pe 27 iulie 1946. A fost unul dintre cei mai apreciaţi regizori ai teatrului şi cinematografiei româneşti. În 2002 a primit premiul UNITER pentru întreaga activitate, în 1999 fiind premiat cu această distincţie pentru spectacolul “O noapte furtunoasă”. A primit, de asemenea, premiul pentru “cea mai bună regie” cu piesa “O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu” la Festivalului Comediei Româneşti (2006).
Alexandru Tocilescu este primul regizor care a primit o stea pe „Walk of Fame“, în Piaţa Timpului din Bucureşti.
Într-unul din ultimele interviuri, acordate în luna iulie ziarului Adevărul, Tocilescu admitea că este cunoscut de multă lume. “Mă ştie multă lume. Sunt şi pe Aleea Celebrităţilor, la Mangalia, unde mă cunosc mai puţini oameni decât aici. (…) Nu mă gândesc la cât de celebru aş putea să fiu, dar ştiu că sunt destul de popular”.
În acelaşi interviu, regizorul a vorbit şi despre viaţa sa din mahalaua din Buzeşti şi despre dorinţa de a pune în scenă piesa „D’ale Carnavalului”.
“O să fac şi eu „D’ale Carnavalului” pe scena mare de la Naţionalul bucureştean. Dacă dă Dumnezeu şi-mi iese, spectacolul o să producă un scandal mare. Vreau să văd toată mahalaua bucureşteană pe scenă: cârciuma, atelierul de tâmplărie, curtea, biserica. Viaţa mahalalei, pe care, într-un fel, am trăit-o şi eu aici, în Buzeşti, în Griviţa, în anii ’50-’60, într-un apartament cu trei camere în care stau de când m-am născut. Am locuit şi opt oameni aici. La masă eram 10-12 tot timpul – rude, prieteni – la doi paşi de gară. Mai ieşea câte unul din puşcărie, se mai  întorcea unchi-meu din domiciliu forţat. Era viaţa unei burghezii care se ţinea cu dinţii de condiţia ei”, spunea acesta.