Saturday , April 27 2024

Şomuz Fălticeni a trecut ultimul test înainte de reluarea Ligii a III-a

Echipa antrenată de Daniel Stoica s-a impus vineri, în fața maramureșenilor de la Progresul Şomcuța Mare, cu scorul de 2-1, într-un meci amical disputat la Dej. Golurile fălticenenilor au fost marcate de Tchassen și Forizs

Şomuz Fălticeni a încheiat seria amicalelor cu o victorie, scor 2-1, obținută vineri, în fața maramureșenilor de la Progresul Şomcuța Mare (locul 8 în Seria a X-a a Ligii a III-a), într-un meci disputat pe terenul sintetic al bazei sportive „Iclod” din Dej.

Aflată la final de cantonament, echipa antrenată de Daniel Stoica s-a impus prin două golurile marcate în ultimul sfert de oră de camerunezul Tchassen și Forizs.

Şomuz Fălticeni: Chindriș – Njindja, Forizs, Toukam, Chiseliță, Polifron, Săhlean, Tănăsoiu, Balde, Ricciulli, Enciu. Au mai intrat: Pascal, Camara, Julei, Pașcu, Cazacu, Tchassen și Nistor.

A fost al zecelea și ultimul amical disputat de gruparea fălticeneană în intersezon, după cele cu LPS Suceava (1-0), FC Botoșani U19 (2-0), Bucovina Rădăuți (0-1 și 1-1), FK Miercurea Ciuc (2-6), Aerostar Bacău (2-3), Petrolul Ploiești (0-5), Viitorul Cluj (4-1) și Universitatea Cluj U19 (4-0).

Aflată pe locul 5 în clasamentul Seriei I a Ligii a III-a, la cinci puncte de locurile de play-off, Şomuz Fălticeni va relua campionatul pe data de 13 martie, cu un meci pe terenul celor de la Sporting Vaslui. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

AJF Suceava a stabilit programul semifinalelelor din faza județeană a Cupei României

AJF Suceava a stabilit programul meciurilor din semifinalele fazei județene a Cupei României. Astfel, finalista …