Thursday , May 9 2024

Scandal la Rapid: Giuleştenii ameninţă că nu vor juca meciul cu Farul

copos

Jucătorii rapidişti nu se vor prezenta la partida cu Viitorul dacă nu le vor fi achitate salariile.

Jucătorii echipei Rapid nu se vor antrena în această săptămână şi nu se vor prezenta la următorul meci, programat, sâmbătă, în deplasare, cu Viitorul Constanţa, dacă nu le vor fi achitate restanţele salariale, a anunţat, luni, căpitanul formaţiei giuleştene, Daniel Pancu. “Ieri am discutat toţi jucătorii, dar am zis să treacă şi meciul cu Steaua. Noi am dat dovadă de mare caracter, nu am pierdut în faţa viitoarei campioane. Apoi, după meci am avut o mică discuţie între noi şi am hotărât să nu ne mai prezentăm la niciun fel de antrenament şi nici la meciul cu Viitorul, din etapa viitoare. În insolvenţă nu ai voie să întârzii mai mult de cinci zile salariile, este în lege asta. Dacă faci aşa e faliment. Dar vă daţi seama că niciun jucător nu va cere falimentul Rapidului”, a declarat Pancu la postul Digi Sport.

Atacantul a adăugat că jucătorii au de primit salariile pe lunile februarie şi martie dar că nimeni din conducerea clubului nu a venit să discute cu ei. “Eu nu l-am văzut pe administratorul judiciar până acum niciodată. Nu l-am văzut de mult timp nici pe domnul Taban. Dănuţ Perjă e singurul care vine, dar nu ştie nici el, săracul, ce să ne zică. Suntem naufragiaţi la Pro Rapid. Este perfect adevărat, suntem gata să nu ne prezentăm la meciul cu Viitorul. U. Cluj e în insolvenţă, Gloria e în insolvenţă, dar amândouă sunt cu salariile la zi, doar la Rapid sunt întârzieri şi nu le înţelegem. Nu mai spun că cei de la Gloria Bistriţa joacă şi pe prime de joc la fiecare meci. Normal, ar fi trebuit să ne fie plătite până acum salariile şi pe februarie şi pe martie”, a menţionat jucătorul rapidist.

Trei jucători rapidişti vor cere ajutorul membrilor Comitetului Executiv al FRF în şedinţa acestui for programată miercuri la Casa Fotbalului, dar Daniel Pancu este sceptic în ceea ce priveşte rezultatul acestei acţiuni. “Cei de la federaţie sau de la ligă nu au ce să facă pentru noi acum, sunt legaţi de mâini şi de picioare. Astăzi ar fi trebuit să mergem la Federaţie să discutăm cu preşedintele Mircea Sandu, dar în cele din urmă vor merge trei jucători dintre noi, nominalizaţi, la şedinţa Comitetului Executiv de miercuri”, a afirmat Pancu.

Aceasta este a doua grevă a jucătorilor rapidişti după ce în zilele de 1 şi 2 aprilie au refuzat să participe la antrenamentul organizat la baza sportivă Pro Rapid. Fotbaliştii au protestat astfel faţă de planul de reorganizare al clubului giuleştean aflat în insolvenţă care prevede ca din salariile restante pe 3 luni şi jumătate să primească doar 10 la sută în decurs de trei ani. De asemenea, fotbaliştii au reproşat conducerii întârzierea salariilor.
Ulterior, jucătorii rapidişti au întârziat cu zece minute partida din deplasare cu Gloria Bistriţa la 7 aprilie şi au ieşit pe teren cu un banner pe care scria “FIFA-UEFA, We need help / LPF-FRF, ajutaţi-ne”, iar pe tricouri au inscripţionat mesajul “Insolvenţă=Sclavie”. Fotbaliştii au intrat pe teren cu acelaşi banner şi la meciul cu Steaua, disputat, duminică, pe stadionul “Giuleşti-Valentin Stănescu”.

SC FC Rapid SA are de achitat datorii în valoare de 148.029.085 lei (aproximativ 34 milioane de euro), conform tabelului preliminar de creanţe admis de adminstratorul judiciar în dosarul de insolvenţă.
La masa credală au fost înscrişi 163 de creditori care au solicitat creanţe în valoare de 210.838.992 lei (aproximativ 48 de milioane de euro), însă administratorul judiciar a admis doar 148 de milioane de lei.
La 7 decembrie, Tribunalul Bucureşti a admis cererea SC FC Rapid SA şi a deschis procedura de insolvenţă a clubului condus de George Copos.

Vezi si

Bucovina Rădăuți și-a asigurat prezența la barajul de promovare în Liga a II-a

Bucovina Rădăuți și-a asigurat și din punct de vedere matematic prezența la barajul de promovare, …