Wednesday , May 15 2024

Rugbiştii suceveni au contestat înfrângerea de ieri contra Aradului

clasament rugby-1

Rugbiştii suceveni au cedat ieri, pe teren, cu scorul de 10-26, meciul disputat în compania celor de la CSU Arad, în penultima etapă din play-out. La final, antrenorul Constantin Vlad a reclamat faptul că arădenii au folosit un jucător care nu era trecut pe foaia de joc, contestaţia sucevenilor urmând să fie judecată de Comisia de Disciplină

CSM Bucovina Suceava şi-a complicat singură situaţia în lupta pentru evitarea retrogradării, după ce a pierdut ieri, pe terenul din Sânicolau, cu scorul de 10-26, în faţa celor de la CSU Arad, în penultima etapa a turneului play-out din cadrul Diviziei Naţionale de rugby.
Intâlnirea a debutat sub semnul echilibrului, cu câte un eseu de fiecare parte, oaspeţii culcând balonul în terenul de ţintă advers prin Stefan Stefaroi. Mult mai buni pe aripi şi cu un plus la nivelul vitezei de joc, ardelenii au preluat apoi iniţiativa şi au intrat la pauză cu un avantaj de 19-7. In partea secundă, gazdele au reuşit al patrulea eseu, în vreme ce suceveni au punctat doar dintr-o lovitură liberă transformată de Sabin Creţu. CSU Arad s-a impus în cele din urmă cu scorul de 26-10, rezultatul din teren fiind însă contestat de tabăra suceveană, care a reclamat la final faptul că formaţia ardeleană a utilizat un jucător care nu era trecut pe foaia oficială de joc, cazul urmând să fie judecat în această săptămână de Comisia de Disciplină.
“Formaţia arădeană ne-a dominat la capitolul viteză şi la jocul pe aripi. A obţinut o victorie meritată a gazdelor în teren. La final, chiar dacă nu-mi plac asemenea maniere, am depus o contestaţie, după ce băieţii mi-au sesizat faptul că arădenii au folosit un jucător care nu era trecut pe foaia de joc”, a declarat antrenorul Constantin Vlad.
Tehnicianul sucevean a explicat şi motivul pentru care s-a axat pe tineri în meciul de la Arad. “Am avut 12 jucători sub 19 ani în echipă. Am preferat să dau o şansă cât mai multor tineri, pentru că nu avem nicio presiune. Nu cred că se pune problema retrogradării. Sâmbătă, contra celor de la Galaţi, vom avea toată trupa la dispoziţie şi vrem să încheiem frumos acest campionat”, a mai spus Constantin Vlad. (Dănuţ CHIDOVET)

Vezi si

Simona Halep a primit un nou wild-card, la turneul de la Rabat

Simona Halep (32 de ani) a primit un nou wildcard, la turneul WTA 250 de …