Friday , April 26 2024

Keseru 6: Steaua a invins Pandurii cu scor-fluviu. Toate golurile, marcate de Keseru

keseru

Formaţia Steaua a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 6-0 (3-0), echipa Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a patra a Ligii I, în care toate golurile au fost marcate de Claudiu Keşeru.

Keşeru a înscris în minutele 23, 26 (penalti), 34, 64, 82 şi 85.

1-0: Luchin a centrat de pe partea dreaptă, iar Keşeru a reluat, din plonjon, cu o lovitură de cap de la 11 metri, în dreapta lui Stanca, mingea lovind bara înainte de a intra în poartă.

2-0: Sânmărtean a fost faultat în careu de Pîrvulescu, iar Keşeru a transformat lovitura de pedeapsă cu o “scăriţă”.

În minutul 30, Sânmărtean a încercat un lob de la aproximativ 30 de metri, însă Stanca a reuşit să respingă în ultimul moment în transversală.

3-0: Sînmărtean a pasat de la mijlocul terenului perpendicular pe poartă, iar Keşeru a reluat de la 14 metri pe sub Stanca.

4-0: Sânmărtean a trimis o pasă de peste 35 de metri către Keşeru, care după ce a preluat cu stângul a şutat, cu acelaşi picior, din marginea careului de 16 metri la colţul lung.

5-0: Chipciu a primit o pasă la mijlocul terenului, a luat o acţiune personală pe partea stângă, a intrat în careu, l-a driblat pe Pleaşcă şi apoi a pasat printre Momcilovici şi Nicoară către Keşeru, care a înscris de la 7 metri poziţie centrală în dreapta lui Stanca.

6-0: Keşeru a primit o pasă de 30 de metri de la Luchin şi a înscris de la 40 de metri pe lângă Stanca, care ieşise în întâmpinare.

Steaua: Arlauskis – Luchin, Varela (Szukala ’57), Filip, Toşca – Prepeliţă (Grădinaru ’63), Sânmărtean (Chipciu ’65) – Neagu, Breeveld, P. Pîrvulescu – Keşeru. Antrenor: Constantin Gâlcă.

Pandurii: Stanca – Pleaşcă, C. Pîrvulescu (Nicoară ’68), Elton da Silva, Momcilovici – Răduţ, Anton – Iorga (Buleică ’68), Nistor, Shalaj – Matulevicius (Roman ’62). Antrenor: Petre Grigoraş.

Cartonaşe galbene: Prepeliţă ’15 / Pîrvulescu ’26, Matulevicius ’53

Meciul s-a disputat fără spectatori, FC Steaua fiind sancţionată în urma incidentelor create de spectatori la jocul cu Oţelul Galaţi, din ultima etapă a sezonului trecut.

Srgian Luchin şi Nicandro Breeveld au debutat la Steaua la acest joc.

Vezi si

AJF Suceava a stabilit programul semifinalelelor din faza județeană a Cupei României

AJF Suceava a stabilit programul meciurilor din semifinalele fazei județene a Cupei României. Astfel, finalista …