Tuesday , January 31 2023

Ediţia din acest an a turneului “Patru regiuni pentru Europa” va avea loc la Pojorâta

Organizată de Consiliul Judeţean, cea de-a XIV-a ediţie a competiţiei va reuni la start cele patru participante tradiţionale: selecţionatele regiunilor Schwaben (Germania), Mayenne (Franţa), Cernăuţi (Ucraina) şi Suceava (România) u selecţionata suceveană,  va fi condusă de antrenorii Aurel Constantin, Viorel Stoica şi Iulian Darabă  

 fotbal

Stadionul din comuna Pojorâta va găzdui în perioada 7-9 august meciurile celei de-a XIV-a ediţii a turneului internaţional de fotbal pentru juniori “Patru regiuni pentru Europa”. Organizată de Consiliul Judeţean, competiţia va reuni la start cele patru participante traditionale: selecţionatele regiunilor Schwaben (Germania), Mayenne (Franţa), Cernăuti (Ucraina) şi Suceava (România).

Aflată în postura de gazdă pentru a patra oară, selecţionata suceveană, condusă de antrenorii Aurel Constantin, Viorel Stoica şi Iulian Darabă şi-a propus să câştige trofeul pentru a doua oară în istoria de 14 ani a competiţiei. Sâmbătă, selecţionata suceveană se va deplasa la Rădăuţi pentru un turneu de meciuri amicale la care vor mai lua parte Somuz Fălticeni, gazdele de la Bucovina şi o echipă din Ucraina. “Ar fi extraordinar să repetăm isprava din 2011, când Suceava a câştigat turneul pe Areni. Noi vom pregăti ediţia din acest an atât prin turneul de la Rădăuţi, cât şi printr-un stagiu pe litoral ce va avea loc în perioada 20-28 iulie. Cu această ocazie sperăm să facem şi câteva meciuri amicale cu juniorii de la Academia lui Gheorghe Hagi”, a declarat antrenorul Aurel Constantin, care a precizat că selecţionata suceveană va fi formată pe nucleul juniorilor de la Liceul cu Program Sportiv la care s-ar putea adăuga Alex Longher (Dinamo) şi Cosmin Tucaliuc (Academia “Gheorghe Hagi”).

Costurile organizării ediţiei din acest an a turneului “Patru regiuni pentru Europa” vor fi suportate de Consiliul Judeţean Suceava, care va achiziţiona echipament sportiv, mingi jucătorilor şi va asigura transportul pentru cele patru delegaţii ale echipelor participante. (Dănuţ CHIDOVET)

Vezi si

Bucovina Rădăuți a bifat a treia victorie în amicale

Echipa antrenată de Ionuț Plămadă s-a impus, cu scorul de 6-0, în meciul-test disputat sâmbătă, …