Monday , April 29 2024

CSU Suceava s-a ținut tare în fața campioanei Dinamo

Universitarii au pierdut în fața liderului Ligii Naționale la handbal masculin, cu scorul de 36-40 (15-18), în deschiderea etapei a XVIII-a

Atmosferă de zile mari în sala “Dumitru Bernicu”, acolo unde, vineri seară, CSU Suceava a înfruntat campioana Dinamo, în deschiderea etapei a XVIII-a a Ligii Naționale la handbal masculin.

Echipa antrenată de Xavier Pascual și-a respectat blazonul și s-a impus în final, cu scorul de 40-36 (18-15).

CSU Suceava: Makaria (6 intervenții), Merlă, Podovei – Botond (9 goluri), Bologa (5),  Tîrzioru (4), Gavriloaia (4), Mănescu (4), Dascălu (4), Zarițchi (2), Focșăneanu (2), Loic (1), Lupu (1), Radu, Grigore și Bruj.

“Vreau să mulțumesc publicului sucevean, care a umplut până la refuz sala și ne-a dat imboldul de care aveam nevoie pentru a face față echipei campioanei. Sunt mulțumit de jocul echipei și de modul cum s-au bătut băieții în apărare, chiar dacă am luat 40 de goluri. Nu-i ușor să joci contra lui Dinamo”, a declarat antrenorul universitarilor, Bogdan Şoldănescu.

“E magnific să vezi o sală plină la un meci de handbal. Cred că am jucat mai bine decât Suceava și am meritat victoria”, a precizat la rândul său antrenorul lui Dinamo, spaniolul Xavier Pascual.

Crescut și format la CSU Suceava, internaționalul Daniel Stanciuc a revenit acasă în calitate de adversar și a marcat cinci goluri în poarta fostei sale echipe. “A fost o atmosferă incredibilă, ca întotdeauna. E un sentiment aparte să joci acasă. A fost un meci greu. Suceava este un teren unde nu se câștigă ușor și nu o spun pentru că am jucat eu aici”, a spus Stanciuc.

Rezultatele etapei a XVIII-a:

CSU Suceava – Dinamo București: 36-40

CSM București – CSM Constanța: 25-34

CSM Bacău – CSM Sighișoara: 36-28

Steaua București – Politehnica Timișoara: 29-27

Universitatea Cluj – HC Buzău (aseară)

Minaur Baia Mare – CSM Vaslui (aseară)

CSM Focșani – Potaissa Turda (aseară).

În runda următoare, CSU Suceava va juca pe terenul celor de la HC Buzău. (Dănuț CHIDOVEȚ. Foto: Cristian PLOŞCEAC)

Vezi si

România a cucerit aurul la 8+1 feminin la Europenele de canotaj din Ungaria

România a cucerit medaliile de aur la feminin în proba regină a canotajului, 8+1, duminică, …