Tuesday , March 19 2024

CM 2022: Uruguayul a învins Ghana cu 2-0, dar Coreea de Sud s-a calificat în optimi

Selecţionata Uruguayului a învins echipa Ghanei cu scorul de 2-0 (2-0), vineri, pe Al Janoub Stadium din Al Wakrah, în Grupa H a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, insuficient pentru a merge în optimile de finală, unde s-a calificat Coreea de Sud.


”Celeştii” au obţinut în cele din urmă o victorie de palmares, prin dubla lui Giorgian de Arrascaeta (26, 32), nefiind capabili să marcheze încă un gol minutele de final, după ce Coreea de Sud a înscris în celălalt meci, care să îi ducă în optimi.

Obligaţi să obţină victoria, sud-americanii au început mai ofensiv şi Nunez (13) a fost deposedat la 15 metri de Seidu, într-o situaţie periculoasă.

În min. 16, la primul atac mai serios al africanilor, Jordan Ayew a şutat la poartă, portarul Rochet a respins, însă faza a continuat şi Kudus a căzut în duel cu goalkeeper-ul sud-american. Au urmat momente confuze ale brigăzii de arbitri: asistentul a semnalizat ofsaid la Andre Ayew, aflat pe direcţia mingii şutate de fratele său, dar centralul Siebert a fost chemat la monitorul VAR şi a acordat în cele din urmă penalty. Andre Ayew (21) a executat slab şi Rochet a apărat.

Faza i-a întărâtat şi mai mult pe Suarez şi colegii săi, care au fost aproape de gol în min. 23, când Nunez a şutat pe lângă portarul Ati Zigi, dar Salisu a respins din faţa porţii goale, salvând un gol ca şi făcut.

În min. 26, Suarez a fost găsit bine în careu de Nunez, a profitat de erorile fundaşilor ghanezi şi a şutat la poartă, Ati Zigi nu a putut reţine, iar De Arrascaeta a înscris cu capul.

În min. 32, vedeta lui Flamengo a reuşit dubla, cu voleu de la 8 metri, la mingea trimisă de Suarez

Uruguayul a fost echipa care a forţat şi după pauză, însă nu a reuşit să mai înscrie, deşi a avut ocazii de gol prin Pellistri (65), Valverde (70), Maxi Gomez (90+5), Coates (90+7) şi De la Cruz (90+10).

În min. 58, sud-americanii au solicitat penalty, la un duel în careu între Nunez cu Amartey, dar Siebert, care a revăzut imaginile video, a decis că nu a fost penalty, ci henţ la Nunez.

Selecţionata Black Stars, care nu s-a mai ridicat la nivelul prestaţiei din meciul cu Coreea de Sud (3-2), a avut şi ea câteva ocazii bune de gol, dar Kudus (71) şi Semenyo (79) au fost imprecişi, iar Rochet a salvat situaţia la şuturile lui Kudus (81) şi Sulemana (90+6).

Ghana a primit gol în ultimele sale zece meciuri de la Cupa Mondială.

Uruguayul, care nu marcase niciun gol la turneul final din Qatar până la acest meci, ratase calificarea în optimi la doar o ediţie din ultimele sale şase la care a participat.

Cele două echipe s-au mai înfruntat o singură dată, în 2010, la Cupa Mondială din Africa de Sud, în sferturile de finală, când Ghana a ratat un penalty după un henţ comis de Luis Suarez (eliminat), pierzând la loviturile de departajare. Uruguayul a terminat atunci pe locul al patrulea. (Agerpres)

Vezi si

Simona Halep o va înfrunta pe Paula Badosa în meciul de revenire în circuit, la Miami

Simona Halep va evolua în prima manșă a turneului de 1000 de puncte de la …