Monday , May 6 2024

Ciprian Anton şi-a lansat programul cu care vrea să câştige şefia AJF Suceava

Anton - program [800x600]

Lansat sub sloganul “Noi punem fotbalul pe primul loc”, programul prin care Ciprian Anton vrea să reformeze activitatea Asociaţiei Judeţene de Fotbal cuprinde şapte obiective majore, printre care atragerea de fonduri către AJF, altele decât cele publice, îmbunătăţirea sistemului de premiere a echipelor, jucătorilor şi antrenorilor, dezvoltarea competiţiilor de juniori şi organizarea turneelor zonale în judeţul Suceava sau schimbarea statutului AJF, pentru a facilita accesul oamenilor competenţi în structurile forului fotbalistic judeţean 

Ciprian Anton şi-a lansat, la începutul acestei săptămâni, programul în baza căruia vrea să câştige alegerile din 2 martie de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Suceava, alături de o echipă din care mai fac parte arbitrul internaţional Sebastian Gheorghe, profesorul universitar Bogdan Grosu şi antrenorul de fotbal feminin Marcel Daniel Irimie.
Pentru început, fostul manager al clubului Sporting şi-a expus motivele pentru care a ales să candideze pentru preşedinţia AJF. “Stiu că foarte multă lume se întreabă de ce candidez pentru funcţia de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal. In primul rând pentru că sunt suporter al fotbalului, indiferent la ce nivel se joacă. Apoi, trebuie spus că starea de normalitate a părăsit de mult Asociaţia Judeţeană de Fotbal, iar cei care se află acum la conducerea ei nu sunt dispuşi să accepte şi alte persoane mai tinere, cu o altă mentalitate, în preajma lor. Eu îmi doresc să restructurez treptat, cu strategii adaptate, toată activitatea de la AJF, prin demararea unui proiect denumit <<Fotbalul amator la un nou început>>, proiect care se doreşte a fi o punte de legătură între amatorii de fotbal şi sportul de performanţă. Scopul programului meu, care cuprinde o serie de măsuri care singur vor atrage atenţia, este acela de a reda demnitatea Asociaţiei Judeţene de Fotbal”, a spus Ciprian Anton.
Vrea să schimbe statutul AJF şi să îmbunătăţească sistemul de premiere a echipelor, jucătorilor şi antrenorilor
Lansat sub sloganul “Noi punem fotbalul pe primul loc”, programul prezentat de Ciprian Anton cuprinde şapte obiective majore. Primul punct se referă la îmbunătăţirea şi reforma fotbalului la nivelul judeţului Suceava prin schimbarea statutului AJF Suceava. “Primul lucru pe care îl voi propune va fi schimbarea statutului pentru a oferi posibilitatea tuturor celor care au un plan managerial performant să poată opta pentru o funcţie de conducere în cadrul AJF. Până acum, s-a menţinut ideea că pot candida doar cei care au o activitate de minim patru ani în structurile AJF sau FRF. Eu sunt norocos pentru că în ultimii ani am fost implicat în fotbal de la echipele de copii până la nivelul Ligii a II-a, dar îmi exprim regretul că oameni tineri, cunoscători ai fenomenului fotbalistic, nu se pot înscrie în cursa pentru funcţia de preşedinte din cauza actualului statut”, precizează Anton, care, în cazul în care va deveni preşedintele AJF Suceava, intenţionează ca, la sfârşitul fiecărui sezon, să organizeze o Gala a Fotbalului Sucevean, în cadrul căreia să fie premiaţi cei mai buni jucători şi antrenori din fiecare competiţiei organizată sub egida AJF.
Promite să atragă la AJF sponsorizări în valoare de 10.000 de euro
O altă prioritate a lui Ciprian Anton este aceia de a atrage fonduri către Asociaţia Judeţeană de Fotbal, atât de la Federaţia Română de Fotbal, cât şi de la Uniunea Europeană sau din sponsorizări. In acest sens, vrea să înfiinteze un departament special în cadrul AJF. “Asociaţia trebuie să se implice mai mult în lansarea de proiecte de dezvoltare a infrastructurilor sportive din judeţ, fie că e vorba de modernizarea terenurilor existente, fie prin construirea altora noi. Atragerea de fonduri de la FRF este una din priorităţile majore ale mandatului meu în fruntea AJF. In plus, ne propunem înfiinţarea unui departament care să promoveze atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurilor sportive din judeţ. De asemenea, avem ca ţintă atragerea de fonduri nerambursabile şi contracte de sponsorizare în valoare de 10.000 de euro”, a menţionat Anton.
O mai mare atenţie competiţiilor de juniori
Fostul manager al Sportingului vrea să acorde o atenţie mai mare şi sectorului juvenil, dar şi fotbalului feminin si celui de sală, neglijate de actuala conducere a AJF. “Până în prezent, Asociaţia Judeţeană de Fotbal s-a mulţumit să acorde atenţie doar fotbalului de Liga a IV-a, neglijând cu bună ştiinţă Liga a V-a şi neacordând nicio atenţie fotbalului pentru copii şi juniori. Până în 2012, a existat doar o singură competiţie de juniori, cea de juniori C. Celelalte categorii de juniori, D, E şi Memorialul Gheorghe Ola au lipsit. Nu li s-a acordat nicio importanţă. Dacă eu şi echipa mea vor câştiga aceste alegeri, pe lângă diplome, cupe şi medalii, câştigătoarele fazelor judeţene vor primi din partea AJF un echipament compus din trening de prezentare, echipament de joc, geantă şi mingi”, promite Ciprian Anton. Acesta vrea în plus, ca echipele sucevene de juniori care se impun în campionatele judeţene să aibă ocazia de a disputa turneele zonale pe teren propriu. “Cred că dispunem de terenuri foarte bune pe toată raza judeţului Suceava, aşa că trebuie să înaintăm Federaţiei ofertele noastre de organizare a turneelor zonale”, a mai spus Anton.
Anton acuză actuala conducere a AJF că a scos echipe campioane care au fost în vizită în Liga a III-a
De asemenea, Ciprian Anton îşi doreşte ca echipele sucevene care trec de barajul de promovare să nu fie doar în vizită în Liga a III-a, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani cu Rarăul Câmpulung, Scoala de Fotbal Rădăuţi, CS Gura Humorului sau Foresta Mălini. “In prezent, fotbalul sucevean nu mai generează performanţă, deoarece la AJF nu există o strategie clară. Se promovează doar cantitatea, nu şi calitatea. In ultimii ani, echipele care au obţinut promovarea în Liga a III-a nu se mai regăsesc acolo, iar unele nu se regăsesc nici măcar în Liga a IV-a”, a mai spus Ciprian Anton, care acuză voalat actuala conducere a AJF că stabileşte campioanele înainte de startul sezonului: “S-au făcut calcule la începutul fiecărui campionat ci să promoveze, chiar dacă continuitatea pe plan sportiv la acele echipe a lipsit cu desăvârşire. Aceste cazuri nefericite nu trebuiesc repetate”.
Va realiza parteneriate cu Consiliul Judeţean şi Inspectoratul Judeţean Scolar
In fine, alte două puncte importante din programul candidatului Ciprian Anton vizează înfiinţarea Fundaţiei Sportului Sucevean, în parteneriat cu autorităţile locale, respectiv Consiliul Judeţean, precum şi realizarea unui parteneriat cu Inspectoratul Judeţean Scolar privind organizarea unei competiţii fotbalistice de masă la nivel judeţean.
Alegeri pentru funcţiile de conducere din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal vor avea loc în data de 2 martie, în cadrul unui Adunării Generale Ordinare ce se va desfăşura la restaurantul Brădet şi la care vor fi invitaţi delegaţii tuturor celor 52 de cluburi cu drept de vot.
Dosarele de candidatură pot fi depuse la sediul AJF din incinta stadionului “Areni” până pe data de 14 februarie, candidaţii urmând să fie va-lidaţi în baza statutului de către o comisie formată din Sebastian Gheorghe, Gabriela Mendelea şi Petru Murăriţa.
Până în acest moment, pentru funcţia de preşedinte şi-au anunţat candidatura Aurel Daicu (actualul preşedinte AJF) şi Ciprian Anton. (Dănuţ CHIDOVET)

Vezi si

Bucovina Rădăuți și-a asigurat prezența la barajul de promovare în Liga a II-a

Bucovina Rădăuți și-a asigurat și din punct de vedere matematic prezența la barajul de promovare, …