Saturday , April 27 2024

O companie din China vrea să producă o mașină zburătoare cu ajutorul unei tehnologii europene

O companie din China va încerca să producă o mașină zburătoare cu ajutorul unei tehnologii europene. Compania a achiziționat tehnologia folosită într-un zbor din 2021 din Slovacia. Cei implicați nu au prezentat detalii despre tranzacție sau despre scopurile finale ale proiectului.

Tehnologia din spatele unei mașini zburătoare, dezvoltată iși testată cu succes în Europa, a fost cumpărată de o firmă chineză, potrivit BBC.

Alimentată de un motor BMW cu combustibil normal, mașina AirCar a zburat timp de 35 de minute între două aeroporturi slovace în 2021, folosind piste pentru decolare și aterizare. În timpul testului, a durat puțin peste două minute pentru a se transforma dintr-o mașină într-un avion.

Hebei Jianxin Flying Car Technology Company, cu sediul central în Cangzhou, a achiziționat drepturi exclusive de fabricare și utilizare ale AirCar. Zona în care va fi fabricată mașina zburătoare nu a fost dezvăluită, dar s-a anunțat că firma a construit un aeroport și școală de zbor.

Spre deosebire de alte prototipuri, AirCar nu decolează și nu aterizează pe verticală și are nevoie de o pistă. De aceea rămâne de văzut cum vor reuși chinezii să depășească obstacolele privind infrastructura, reglementarea și acceptarea publică a tehnologiei. (Mediafax)

Vezi si

Un vaccin ARNm împotriva cancerului de piele, testat în faza a 3-a la Londra

Primul vaccin personalizat din lume pe bază de ARN mesager împotriva melanomului – care are …