Wednesday , May 1 2024

Medicii avertizează că a început sezonul de toamnă-iarnă al virozelor respiratorii în rândul copiilor

Medicii de la Spitalul pentru copii „Sfânta Maria” din Iași atrag atenția că a început sezonul virozelor respiratorii de sezon și copiii sunt aduși în număr tot mai mare la spital.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului pentru copii „Sfânta Maria” Iași, dr Solange Roșu, a declarat că marea majoritate a copiilor care se prezintă acum la unitatea medicală au forme ușoare de boală și care se vindecă în câteva zile.

“În caz de forme severe, în care pacienții prezintă respirație șuierătoare, disfuncție respiratorie, febră care cedează greu, tuse, recomandăm prezentarea în serviciile de urgență”, a declarat coordonatorul UPU al Spitalului pentru copii “Sfânta Maria” Iași, conf univ dr Solange Tamara Roșu.

Potrivit medicului, vremea rece va genera o creștere a adresabilității la UPU prin viroze respiratorii sezoniere, gripă, bronșiolită prin virus sincițial respirator, COVID-19.

“Aceste virusuri pot coexista și genera manifestări clinice de intensitate diferită în funcție de particularitatea cazului. Infecțiile respiratorii acute reprezintă o problemă constantă de sănătate publică ce provoacă morbiditate și mortalitate inclusiv în populația de vârstă pediatrică”, a declarat dr Solange Tamara Roșu.

Aceeași sursă menționează că grupele cu risc pentru forme severe de viroze respiratorii sunt sugarii, prematurii, copii din grupa de vârstă 1-5 ani.

“Pot dezvolta forme severe în special copiii sub vârsta de doi ani, datorită lipsei de imunitate câștigate natural prin contact cu virusurile respiratorii sezoniere. La fel și copii cu boli cronice respiratorii, cardiace, metabolice, hematologice, renale, neurologice”, a explicat dr Solange Tamara Roșu.

În ceea ce privește prevenția, coordonatorul UPU al Spitalului pentru copii “Sfânta Maria” Iași recomandă o igienă corectă a mâinilor prin utilizarea apei și săpunului cel puțin timp de 20- 30 secunde sau utilizare de antiseptic. De asemenea, medicul recomandă utilizarea corectă a măștii de protecție, în prezența bolilor respiratorii în colectivitate, evitarea socializării în spații aglomerate și închise.

“Imunizarea împotriva acestor virusuri rămâne cea mai bună protecție pentru reducerea riscului de îmbolnăvire gravă, spitalizării, impact pe termen lung asupra sănătății și chiar decese în situații particulare. Vaccinul antigripal este recomandat în această perioadă, înaintea debutului de sezon gripal, în vederea asigurării în timp util a unei protecții optime.

Pentru pacienții între 6 luni vârstă și 8 ani care primesc vaccin antigripal pentru prima dată sau a căror stare de vaccinare este necunoscută se recomandă două doze de vaccin la un interval de patru săptămâni. Restul copiilor primesc doar o singură doză în acest sezon”, a precizat dr Solange Tamara Roșu.

Vezi si

Un vaccin ARNm împotriva cancerului de piele, testat în faza a 3-a la Londra

Primul vaccin personalizat din lume pe bază de ARN mesager împotriva melanomului – care are …