Friday , April 26 2024

Femeile cu adâncitura buzei superioare mai pronunţată sunt mai satisfăcute sexual

F

emeile care au mai pronunţată adâncitura de la mijlocul buzei superioare – numită şi “arcul lui Cupidon” – sunt mai satisfăcute sexual, având de 12 ori mai multe şanse să ajungă la orgasm prin actul sexual, potrivit unui studiu citat de dailymail.co.uk.

Peste 250 de femei cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani au fost chestionate în legătură cu forma buzelor şi viaţa lor sexuală, pentru un studiu recent al Universităţii de Vest din Scoţia.

Dintre cele cu adâncitura din buza superioară mai pronunţată, 95% au spus că au orgasm numai prin actul sexual în sine, în timp ce numai 60% dintre cele cu o adâncitură mai puţin definită au putut spune acelaşi lucru.

Pe de altă parte, studiul nu a relevat vreo legătură între forma buzelor unei femei şi posibilitatea de a avea orgasm prin alte metode.

“Dacă (femeile n.r.) au deja orgasm numai prin actul sexual, atunci este grozav. Dar ceea ce contează pentru o viaţă sexuală împlinită este încrederea, deschiderea şi comunicarea”, spune terapeutul Paula Hall.

Vezi si

Un vaccin ARNm împotriva cancerului de piele, testat în faza a 3-a la Londra

Primul vaccin personalizat din lume pe bază de ARN mesager împotriva melanomului – care are …