Friday , April 26 2024

Dr. Cobuz: Dieta de vară

În acest interval bioritmurile celulare se intensifică, energia se amplifică. Roşul este culoarea asociată acestui anotimp, iar organele care trebuie susţinute sunt inima şi intestinul subţire. De aceea este perioada în care trebuie să consumăm cât mai multe alimente în stare crudă, evitându-se fierberea. Iată de ce nu este indicat consumul de carne, nici chiar sub forma îndrăgitului grătar. În această perioadă trebuie să acordăm întâietate aromelor naturale prin consumul de alimente condimentate cu mentă (cu efect răcoritor), busuioc (tonifiant), salvie şi oregano (stimulante). Trebuie de asemenea sporit consumul de apă oligominerală naturală, la care se adaugă puţină zeamă de lămâie, mai ales în perioadele caniculare. Carnea albă şi peştele preparate la abur şi însoţite de legume vor echilibra într-un mod sănătos dieta de vară. Cereala verii este secara. Spre mijlocul verii, stomacul este organul cel mai solicitat şi de aceea se recomandă în mod special creşterea consumului de fructe şi legume apoase. Roşia răspunde în mod ideal acestei solicitări, dar şi ardeii, ceapa verde, fasolea verde, dovleceii, castraveţii, salata verde, ţelina, mazărea verde, vinetele, piersicile, perele de vară, nectarinele, pepenele, prunele, smochinele crude. În ultima parte a verii apar: porumbul de fiert, ciupercile, cartofii dulci, dudele, perele de vară (William). Acum se poate consuma şi orezul, de preferinţă integral sau prefiert  (neaglutinant cu bob lung), orezul ancestral, parfumat, basmatic ,orezul sălbatic. Afinele, care apar în acest sezon, au calităţi deosebite şi în prevenirea unor probleme digestive (diaree, toxiinfecţii alimentare) de care ne lovim frecvent în anotimpul canicular.

Principala preocupare in sezonul estival trebuie să fie hidratarea. Din cauza temperaturilor ridicate, deshidratarea apare foarte rapid şi este periculoasa. Ca atare, trebuie să încercam să bem apă constant, cu înghițituri mici, pe tot parcursul zilei, înainte să apără senzația de sete. Setea – reprezintă o senzaţie fizică distinctă şi o necesitate conştientă de apă ce implică centrii de control de la nivel cerebral ce reglează aportul de apă. În mod normal, rinichii excretă continuu lichidul, iar apa se pierde şi la nivelul pielii sau plămânilor prin evaporare. Astfel, o persoană se deshidratează continuu – celulele mucoasei bucale aflate în legătură cu circulaţia sanguină mai concentrată se deshidratează suficient pentru a declanşa senzaţia de sete.

Corpul nu mai trebuie să se încălzească ca în perioada rece, iar hrana trebuie să fie mai degrabă bogată în nutrienţi (vitamine si minerale), decât consistentă. Natura se adaptează şi ea nevoilor noastre nutriționale din această perioadă şi vara ne oferă cu generozitate fructe şi legume bogate in vitamine, minerale, apa, atât de necesare organismului.

În perioada verii, putem alege să mâncăm la micul dejun brânzeturi slabe cu legume (roșii, ardei, castraveți), cereale integrale cu lapte vegetal, un smoothie din fructe de sezon, pâine integrală cu pate vegetal pregătit în casa (hummus, pate de fasole verde, pate de ciuperci). La prânz, putem opta pentru proteine vegetale sau animale (pui, peşte, curcan) şi legume sau salate, iar seara să ne răcorim cu un fel ușor de mâncare (supe-creme, supe de legume, salate din legume şi brânză, salată cu ton). Foarte importantă este şi prezenţa gustărilor între mesele principale (fructe proaspete, brânzeturi si lactate, nuci şi alune crude); astfel, se diminuează riscul apariției senzației de foame şi tentația de a mânca ce avem la îndemână, cel mai adesea produse procesate, pline de zahăr.

Principala sursă de hidratare pentru organism este apa. Vara, datorita temperaturilor ridicate, corpul își reglează temperatura şi pierderile de apă din organism sunt mai mari. Astfel, pe lângă cele 6-8 pahare cu apa pe care trebuie sa le bem obligatoriu, zilnic, hidratarea se face şi prin consumul de fructe, legume si salate proaspete, specifice sezonului cald, bogate in apa. Pentru plăcerea gustului, putem bea apa aromată cu fructe (apa în care se lasă pentru câteva ore sau peste noapte felii de fructe), limonadă, oranjadă. Mare atenție trebuie sa avem la consumul de cafea, care nu hidratează, ci deshidratează organismul. Pentru a ne menține echilibrul hidric, pentru fiecare ceașcă de cafea este indicat să bem un pahar cu apă.

Bineînțeles  şi mișcarea este importantă în timpul verii. O plimbare pe jos, timp de 20 de minute, în fiecare seară după cină, poate fi de real ajutor digestiei şi bunei dispoziții, mai ales când canicula se retrage încet-încet.

Dr. Claudiu COBUZ

Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Lector universitar, Doctor în ştiinţe medicale

Vezi si

Un vaccin ARNm împotriva cancerului de piele, testat în faza a 3-a la Londra

Primul vaccin personalizat din lume pe bază de ARN mesager împotriva melanomului – care are …