Friday , April 26 2024

Consumul de cocaină a crescut în toată Europa

Consumul de cocaină a crescut în toată Europa, potrivit unui studiu privind apele uzate în UE, care a arătat că cele mai ridicate niveluri de reziduuri au fost descoperite în Belgia, Spania, Portugalia și Țările de Jos, relatează Reuters.


Studiul, cel mai amplu realizat până în prezent de Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și a Dependenței de Droguri (EMCDDA), a analizat zilnic apele reziduale din stațiile de epurare care deservesc aproximativ 54 de milioane persoane din 104 orașe europene.
Au fost analizate probe colectate pe o perioadă de o săptămână între martie și aprilie anul trecut pentru urme de cocaină, amfetamină, metamfetamină, MDMA/ecstasy, ketamină și canabis, și a fost descoperit un consum de droguri mai mare decât în studiile anterioare.
“Descoperirile din prezent, din 104 orașe, prezintă o imagine a unei probleme privind drogurile care este larg răspândită și complexă, toate cele șase substanțe fiind detectate în aproape fiecare locație”, a declarat Alexis Goosdeel, directorul EMCDDA, într-un comunicat.
Rezultatele au arătat o “creștere continuă în detectarea cocainei”, o tendință observată încă din 2016, și de asemenea că mai multe orașe au raportat urme de metamfetamină în apele reziduale.
Mai mult de jumătate din cele 66 de orașe europene au înregistrat creșteri ale reziduurilor de cocaină în apele uzate.
Ketamina a fost inclusă pentru prima dată în studiul din 2022 din cauza “semnelor privind creșterea accesului la ketamină în Europa”. Cea mai mare cantitate de reziduuri a fost descoperită în apele uzate din orașe din Danemarca, Italia, Portugalia și Spania.  (Agerpres)

Vezi si

Bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Bolile transmise de țânțari se răspândesc pe tot globul, și în special în Europa, din …