Saturday , April 27 2024

PMP cere prelungirea programului de vot la secțiile de votare din străinătate

PMP a transmis, duminică, adrese Biroului Electoral Central și Ministerului Afacerilor Externe în care solicită prelungirea programului secțiilor de votare din străinătate.

„Având în vedere ultimele evoluții la secțiile de vot din străinătate, unde numărul cetățenilor care așteaptă să voteze este foarte mare, solicităm de urgență să emiteți o hotărâre prin care să prelungiți programul de votare până când toți cetățenii cu drept de vot și acte valabile , care sunt prezenți în incinta misiunilor diplomatice sau în fața secțiilor de votare înființate peste hotare își vor exercita dreptul de vot”, se arată în cererea semnată de președintele PMP, Eugen Tomac.

La multe dintre secțiile de votare din străinătate s-au format cozi mari încă de la ora deschiderii urnelor. Potrivit informațiilor primite până acum, cozi mari sunt: Nurnberg, Londra, Roma, Viena, Torino, Bruxelles, Paris, Marsilia, Ulm, Lutton, Dublin, Valencia, Limassol, Praga, Bristol, Munchen Berlin, Stuttgart, Oslo, Lille, Barcelona, Haga, Wurzburg, Castellon, Luxemburg, Leipzig, Stockholm, Copenhaga și Coslada.

HotNews

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …