Friday , April 26 2024

Vor avea gemeni!

După ce Casa Regală Britanică a anunţat luni, oficial, faptul că ducesa de Cambridge, Kate (30 de ani) este gravidă şi îi va dărui un urmaş prinţului William, presa din întreaga lume scrie că, de fapt, este vorba de gemeni.
Teoria că ducesa e însărcinată cu gemeni este confirmată şi de mai mulţi medici care spun că internarea acesteia din cauza greţurilor se întâlneşte la 2% dintre gravide şi mai ales la cele care au gemeni. Deşi Kate este ţinută momentan pe perfuzii, neputând să mănânce sau să bea, deoarece vomită tot, doctorii englezi au precizat că viitoarea mămică nu e în pericol. Jurnaliştii de la cotidianul german Bild scriu că soţia prinţului William (30 de ani) este gravidă în două luni şi că ea a rămas însărcinată în perioada 11-18 septembrie. Kate şi William fost plecaţi în acea perioadă, cu ocazia Jubileului Reginei, la Kuala Lumpur, în Malaysia, dar au făcut şi o escală de două zile în Tavanipupu, o locaţie privată de lângă Insulele Solomon, aici petrecând două nopţi romantice. Tot ziariştii nemţi avansează şi ideea că prinţul Charles se gândeşte să abdice, dată fiind popularitatea de care se bucură cuplul William- Kate. Mai mult, se spune că, după ce va fi externată, ducesa va locui o perioadă în apartamentul părinţilor săi, situat într-o suburbie a Londrei, dorind să stea departe de ochii aţintiţi spre Palatul Buckingham.

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …